Daniel David, despre învăţământul românesc: Avem un sistem cu multe lucruri bune, dar şi cu inerţie foarte mare, aşa că orice propunere pe care o faci iniţial este văzută cu suspiciune


Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, este de părere că sistemul de învăţământ românesc este unul care are multe aspecte pozitive, ministrul constatând însă că în acest sistem există o „inerţie foarte mare”. Daniel David a explicat, la Prima News, că experienţa la conducerea ministerului i-a arătat că cei implicaţi vor să ştie, dincolo de principii, cum se pun în aplicare acestea, el anunţând că, după ce va fi adoptată viziunea asupra sistemului, se vor stabili şi metodele privind punerea în aplicare a acesora.

„Avem un sistem cu multe lucruri bune, dar şi cu inerţie foarte mare, aşa că orice propunere pe care o faci iniţial este văzută cu suspiciune, mai ales când vii cu un raport de viziune şi strategie generală şi nu operaţional, adică vii şi spui: examenul naţional cum este acum nu poate continua şi vă propun  alternativă (…) lumea spune: Ok şi mai mult? Acuma, cum  o să arate, este o problemă de operaţionalizare. Întrebarea este: vrem să facem această schimbare sau nu vrem să o facem?”, a afirmat ministrul Educaţiei vineri după amiază, într-o emisiune la Prima News. 

Ministru constată că „oamenii se tem de schimbare”, iar în acest context vor să vadă de la viziune până la efectele acesteia, în cele mai mici detalii. El spune că detaliile vor veni.
„În această fază, ne gândim dacă schimbăm paradigma sau nu. Am propus nişte principii şi dacă accteptăm aceste principii, care sunt destul de clare, la nivel de viziune cred că sunt ok şi arată ceea ce vrem să facem, vom discuta cum se operaţionalizează”, a adăugat Daniel David.

China denunţă „politizarea” învăţământului din SUA după interzicerea străinilor la Universitatea Harvard. Fiica lui Xi Jinping a studiat aici

Fostul ministru de Finanțe îl atacă în tandem cu ceilalți social-democrați pe Victor Ponta: Nu ai nici calitatea morală și nici politică să critici PSD