Senatorul PNL Daniel Fenechiu a declarat, luni, că formaţiunea susţine candidatura consilierului prezidenţiale Cosmin Marinescu la funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al BNR, el afirmând că acesta este un om cu viziune liberală şi un om apropiat de PNL, fiind luat în calcul şi pentru funcţia de ministru de Finanţe la un moment dat.
”PNL susţine candidatura domnului Cosmin Marinescu la funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al BNR”, a anunţat Daniel Fenechiu în emisiunea România Politică de la Prima News.
Senatorul liberal a precizat că ”Marinescu este un economist recunoscut”.
”El a fost în vederile noastre şi în urmă cu un an, şi în urmă cu doi ani, am avut în vedere să îl numim şi ministru de Finanţe, ştiţi discuţiile, era pe lista scurtă. Este un om cu viziune liberală, este un om apropiat de PNL şi a fost decizia partidului de a-l susţine pentru funcţia de vicepreşedinte la BNR”, a explicat Fenechiu.
Cosmin Marinescu este consilier Prezidenţial, în cadrul Departamentului Politici Economice şi Sociale. Este absolvent al Facultăţii de Economie din Academia de Studii Economice din Bucureşti, profesor universitar în cadrul Departamentului de Economie şi Politici Economice, cadru didactic din 1998 şi doctor în Economie (2003), potrivit site-ului Administraţiei Prezidenţiale.