Daniel Funeriu, întrebat dacă, în cazul în care ar fi preşedinte, îi va răspunde cineva de la Washington la telefon: Nu ştiu răspunsul la această întrebare / E evident că dialogul cu Statele Unite nu este ceea ce ar trebui să fie

Candidatul independent la funcţia de preşedinte al României Daniel Funeriu a declarat, miercuri seară, că nu ştie să răspundă dacă, în cazul în care ar fi preşedinte, i-ar răsunde la telefon cineva de la Washington şi nici nu va spune ca şi contracandidatul său ”ştiu eu un băiat acolo”, referindu-se la Victor Ponta. Funeriu a subliniat că dialogul României cu SUA ”nu este ceea ce ar trebui să fie”.

”Nu ştiu răspunsul la această întrebare.  Eu nu spun «ştiu eu un băiat acolo», că Ponta asta ne-a spus. Eu vă spun realitatea. În acest moment în care vorbim, e evident că dialogul cu Statele Unite nu este ceea ce ar trebui să fie”, a declarat, miercuri seară, Daniel Funeriu, la Antena 3, după ce a fost întrebat dacă i-ar răspunde cineva la telefon, de la Washington, în cazul în care ar fi preşedinte.

Funeriu a precizat că diplomaţii români ar fi trebuit să se prezinte la uşa lui Donald Trump încă de la dezbaterea electorală a acestuia cu John Biden.

”Eu nu pot să vă spun astăzi care sunt canalele dipomatice încă funcţionale. Pot, însă, să vă spun că încă de la celebra dezbatere Biden – Trump era limpede că Trump porneşte cu o şansă în alegeri. Diplomaţii români ar fi trebuit să fie la uşa lui Trump încă de atunci. Ăsta este răspunsul meu”, a mai spus Funeriu.

 

Radu Marinescu, ministrul Justiţiei, despre Dosarul Mineriadei: Toate persoanele trimise în judecată beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Adevărul judiciar va fi aflat când se va pronunţa o hotărâre definitivă / Ce spune despre Ion Iliescu

Posibilă finală prezidenţială Ponta – Simion: Funeriu: Mi se pare o ofensă adusă românilor / Genul de propunere înseamnă să facem nişte înţelegeri ascunse / Anularea acestor alegeri a fost un cataclism democratic pentru România