Campionul mondial a făcut o declarație neașteptată după ce a câștigat medalia de aur. David Popovici a vorbit despre momente grele prin care trecut după ce a ajuns la Singapore.
„Cu trei zile înainte să înceapă concursul am pățit ceva ce nu am mai pățit niciodată și anume să îmi fie frică. Să îmi doresc să mă întorc acasă. M-a cuprins frica asta.
Am început să mă uit inclusiv după bilete de întoarcere. L-am rugat pe tatăl meu să se ocupe, să îi anunțe pe toți că nu voi mai concura. Îmi părea rău de toți oamenii care au venit și au luat bilet, familie etc.
Dar simțeam că nu pot să mai continui. Și, cum le spuneam și lor mai devreme, nu dintr-o frică de a pierde sau de a, nu știu, nu merge în timpii pe care îi aștepta lumea să merg, ci dintr-o frică de a-mi atinge propriul potențial. Și tocmai pentru că anul ăsta am început să mă simt foarte bine în antrenamente, să ating niște timpi pe care nu i-am mai atins niciodată, să am un concurs excelent în Slovacia acum o lună…
Toate astea m-au făcut să înțeleg cât de mult pot să mă apropii de ceea ce credeam eu a fi limitele înotului și limitele mele. Și în momentul în care am văzut că pot să ating cumva acel potențial și să-l văd de atât de aproape, m-a cuprins o frică incredibilă. Și cred că lumea, sportivii nu vorbesc suficient de mult despre asta și doresc să-mi fac o… adică simt că am responsabilitatea de a o face pentru că e frumos să-ți cânte imnul, e frumos să iei o medalie strălucitoare, gloria de la aeroport când toată lumea care te așteaptă. Habar n-am, bani, faima, tot ce vine la pachet cu asta.”, a spus Popovici la conferința de presă.
“Dar prea puțină lume vorbește despre momentele astea dificile și într-adevăr au fost niște momente foarte dificile. Și mult mai mândru decât de medalia asta și timpul pe care l-am mers sunt de faptul că am reușit să mă mobilizez, să merg pur și simplu la calificările astea de ieri dimineață, să trec și prin semifinale, să ajung și prin finală. Uite că, nu știu, n-a fost stat de rău, până la urmă am câștigat.
Și nu aș fi putut să trec singur prin bariera asta. Adică au fost esențiali oamenii din jurul meu, mai ales iubita mea, ai mei. Ai nevoie de un suport grup, cum se zice în engleză.
Ai nevoie de un grup solid în jurul tău care să îți reamintească că meriți, că ești suficient de bun și că pentru asta… Adică, deși simțeam că nu mai pot și că vreau să mă întorc acasă și pur și simplu nu-mi va ieși. Nu știu, nu sunt… Mi-era frică, cum ziceam, de a-mi atinge propriul potențial, imediat. Unul dintre declicurile a fost că mi-am spus că pur și simplu nu-mi stă în fire”, a transmis David.
„Încă de mic am fost luptător, războinic, mai ales competitiv. Și nu aș fi putut să trăiesc cu mine știind că măcar nu i-am dat o încercare. Și am zis că le iau pas cu pas, trec prin calificări.
Și odată ce am trecut de calificări, probă pe care o consider ca fi cea mai grea, chiar dacă sunt doar niște calificări, de fapt e prima probă din concurs. Și odată ce am trecut de acea barieră, am reușit să mă mobilizez și inclusiv îi spuneam Thaisiei, iubitei mele, asta chiar cu o zi înainte să înceapă concursul, când încă eram convins că nu voi înota, îi spun, „Thaisia, de ce simt că vei fi dezamăgită de mine dacă voi alege să concurez și așa? Ți-am spus cum mă simt, nu mă simt bine, vreau să merg acasă, de ce simt că ai fi totuși dezamăgită?”
Și mi-a spus că n-ar fi, pentru că ei e indiferent, își dorește să fiu fericit și că își dorește să fiu bine și să fac ceea ce-mi doresc, ea-mi poate fi alături oricum. Și mi-a atenționat faptul că cel mai probabil îmi proiectez propriile gânduri pe ea și, de fapt, eu aș fi cel dezamăgit de mine dacă nu mi-aș da această șansă de a concura.
Mult overthinker, da. Dar asta mi se pare foarte interesant și îmi doresc să explorez asta și să vorbesc din ce în ce mai mult. Nu a avut nicio legătură cu frica de a pierde. Niciuna.
Sincer, nu m-a interesat. Dacă, în schimb, a avut toată legătura cu faptul că a îți, nu știu, a îți descoperit potențialul și a tinde către el, e o chestie foarte, foarte înfricoșătoare. Nu numai în sport, în viață.
Sigur, sigur a avut legătură și cu faptul că după Jocuri fiind un an atât de extrem de dificil, anul ăsta am avut o abordare complet diferită, antrenamente mai scurte, mai puține, mai mult accent pe sănătatea mea.
Din căpuț, mă refer. Și mai mult, pur și simplu, mai mult accent către sănătatea mea mintală, mai mult atenție și timp acordat pentru a-mi vedea vedea și de viață. Oricum, nu e numai despre anul ăsta”, a continuat campionul mondial.
„Am avut curse care m-au durit și mai tare, numai că nu m-am așteptat doar atât de tare, dar, cum am zis și mai devreme, n-a zis nimeni că e ușor. Adică eram pregătit pentru asta, antrenat pentru asta, dar mai mult, din nou, orice tip, orice timp, orice 50 pe care le-am recuperat și pe care le-am mers bine, mult mai important pentru mine este că nu m-am dat bătut, mi-am dat o șansă, am avut încredere în mine.
N-am putut să o fac singur, de aceea am zis că e foarte important să ai oamenii potriviți în jurul tău, care să te iubească și pe care să iubești și tu. Da, cam atât.
Cum a reacționat antrenorul Adrian Rădulescu? Nu mai suntem în perioada aia, nu știu, din anii 80, anul 70-80-90 ai sportulului în care dacă te-ar fi auzit antrenorul zicând așa ceva, îți trîgea două palme și zicea, ce ai zis, mă? Nu. Mă rog, că nu ai trezit. M-am născut în 2004.
Nu zic neapărat că i-a convenit, numai că explicându-i cât de rău mă simțeam și cât de tare îmi doream să nu concurez și, nu știu, pur și simplu exprimându-i cum mă simt, nu și-a dorit să forțeze, pentru că și-a dat seama că e posibil să o dăm în altele mai nasoale și nu voiam să ajung să, o dăm în altele mai nasoale, ca să zic așa.
Și așa că, deși a încercat să mă convingă, a știut până unde să împingă și unde să se oprească. Și așa că a fost o decizie mai mult personală, mai mult în jurul grupului meu foarte apropiat de familie. Dar, bineînțeles că domnul Adi a încercat și toți antrenorii și Dragoș Luscan și domnul Adi și Bogdan Stroe și Denis mi-au fost alături și au încercat să mă facă să-mi revin cumva
Odată ce am trecut de calificările de la 200, pot spune cu mâna pe inimă că m-am întors. Și așa că, pentru seara asta, recuperare, chestiile astea obișnuite, plictisitoare, recuperare, gheață, antidoping”, a mărturisit David Popovici în Singapore.
