De la reclama cu Sydney Sweeney la Vladimir Putin, nimic nu scapă comentariilor sale. Cum conduce Donald Trump America şi lumea

#image_title

De la concedierea angajaţilor la promovarea blugilor, de la apelurile pentru acorduri de pace la redenumirea unei echipe sportive, preşedintele Donald Trump are multe pe lista sa proverbială de lucruri de făcut. Multe dintre acestea nu au nicio legătură cu conducerea ţării, scrie Reuters.

La mai mult de şase luni de la începutul celui de-al doilea mandat al său ca şef al statului american, Donald Trump, fost om de afaceri din New York şi prezentator de reality show-uri, a adoptat un stil de management practic şi o atitudine de producător în ceea ce priveşte guvernarea, bazându-se în mare măsură pe propriul instinct pentru luarea deciziilor, atât cele importante, cât şi cele minore.

Folosind instrumentele reţelelor sociale şi tendinţa de a intimida, Trump se implică personal în probleme din interiorul şi din afara guvernului federal pentru a-şi atinge scopurile. El îi îndeamnă pe directorii companiilor să investească în America şi foloseşte acordurile comerciale ca pârghie asupra liderilor străini pentru a pune capăt conflictelor.

Recent, el a concediat-o pe şefa Biroului de Statistică a Muncii pe baza unor acuzaţii nefondate că ar fi falsificat cifrele care nu îi plăceau. Săptămâna trecută, a cerut demisia şefului Intel din cauza legăturilor cu China, iar acţiunile companiei au scăzut. (Directorul general al Intel, Lip-Bu Tan, ar urma să vină luni la Casa Albă, a relatat duminică The Wall Street Journal, citând persoane familiarizate cu această chestiune – n.r.).

De asemenea, în ultimele luni, Donald Trump a presat echipa de fotbal Washington Commanders să-şi schimbe numele înapoi în Redskins, a obligat universităţile să plătească sume enorme guvernului federal, a stimulat acţiunile retailerului American Eagle Outfitters cu un compliment la adresa unei la blugi cu actriţa Sydney Sweeney şi a încercat să consolideze puterea republicană prin promovarea redistribuirii circumscripţiilor electorale în Texas.

Stilul lui Trump, care îi poate deruta atât pe prietenii, cât şi pe duşmanii săi, este radical diferit de cel al predecesorilor săi mai tradiţionali. Acesta i-a adus atât critici pentru că este caustic, cât şi laude pentru eficienţa cu care obţine ceea ce doreşte.

„Deşi se ocupă de subiecte care sunt cu siguranţă o distragere a atenţiei de la marea sarcină de a conduce cea mai măreaţă ţară din lume, se poate spune că şi preşedinţii din trecut au cedat excesiv în faţa birocraţiei şi nu au reuşit să aducă schimbarea pe care o aşteptau alegătorii lor”, a declarat Carlos Curbelo, fost congresman republican din Florida. „Trump se consideră mai mult un CEO al SUA decât un preşedinte”, a adăugat Curbelo. „Este un lucru bun pentru luarea deciziilor şi o provocare pentru ordinea constituţională care a făcut din ţara noastră cea mai mare forţă economică şi militară din lume”, a punctat el.

Trump s-a luat de mediul academic, de lumea juridică, de companiile media, de sport, de birocraţia federală şi de multe altele, în timp ce a reorganizat economia mondială cu tarife, a luat măsuri dure împotriva fluxurilor de imigranţi, a răsturnat relaţiile cu aliaţii şi şi-a pus amprenta asupra culturii americane.

Deşi are o echipă de consilieri, preşedintele urmează adesea propriile sfaturi, luând decizii politice şi anunţându-le apoi el însuşi, fără a ţine cont de consecinţe.

„Cred că ceea ce mulţi oameni nu înţeleg la Trump este că el este şeful departamentului de marketing”, a declarat Ford O’Connell, un strateg republican cu legături la Casa Albă. „Nu numai că este propriul său cel mai bun secretar de presă, dar este şi propriul său şef de cabinet”, a subliniat republicanul.

O SLĂBICIUNE ŞI O SUPERPUTERE

Criticii se întreabă de ce Trump se risipeşte în probleme secundare faţă de obiectivele sale de consolidare a economiei SUA, de exemplu, sau de încheierea unui acord de pace între preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Într-un moment comentează despre Putin şi tarife şi tot ce se întâmplă în lume, iar în următorul moment vorbeşte despre Sydney Sweeney şi toate celelalte probleme care nu au nicio legătură cu funcţia de preşedinte al Statelor Unite”, a declarat Charlie Dent, fost congresman republican din Pennsylvania. „Pur şi simplu nu se poate concentra”, este de părere Dent.

Casa Albă a declarat că Trump îşi foloseşte abilităţile pentru a îndeplini priorităţile politice. „Stilul de conducere al preşedintelui Trump poate fi rezumat simplu ca fiind decisiv şi autoritar”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Harrison Fields.

Trump foloseşte, de asemenea, talentul său de a distrage atenţia atunci când se confruntă cu dificultăţi. Deşi această superputere nu l-a ajutat cine ştie ce în controversa cu privire la infractorul sexual Jeffrey Epstein şi refuzul Departamentului Justiţiei de a divulga dosarele legate de cazul finanţistului discreditat, capacitatea lui Trump de a schimba subiectul şi de a domina ciclul ştirilor i-a uimit pe adversarii săi de ani de zile.

„Stilul său de conducere este mult mai apropiat de cel al unui producător executiv, care are o înţelegere foarte bună a publicului”, a declarat strategul republican Kevin Madden, consilier principal al fostului guvernator din Massachusetts, Mitt Romney, în campaniile prezidenţiale din 2008 şi 2012. „Cred că are mai multă încredere în instinctele sale în ceea ce priveşte publicul decât în oricine altcineva şi de aceea îl vedem adesea gestionându-şi propriul portofoliu de politici”, spune strategul.

Trump, deşi nu este un perfecţionist în toate aspectele legate de politică, se implică în detalii atunci când vine vorba de lucrurile de care îi pasă, atât culturale, cât şi politice, inclusiv redecorarea Biroului Oval cu aur, pavarea Grădinii Trandafirilor şi construirea unei noi săli de bal la Casa Albă. Marţi, reporterii au glumit cu preşedintele în timp ce acesta se plimba pe acoperişul sălii de presă a Casei Albe, inspectând terenul în căutarea a ceea ce el a numit „mai multe modalităţi de a-şi cheltui banii”.

Casa Albă a declarat că Trump şi alţi donatori intenţionează să finanţeze proiectul sălii de bal în valoare de 200 de milioane de dolari, care urmează să fie finalizat înainte de încheierea celui de-al doilea mandat al preşedintelui.

„Cred că narcisiştii se împotmolesc în detalii pentru că ei consideră că totul este o reflectare a lor”, a comentat strategul republican Rina Shah. „Când decide să se concentreze pe detalii, uită de imaginea de ansamblu. Şi acesta este un fel de deserviciu adus funcţiei sale”, a punctat ea.

Dar unde criticii văd un astfel de deserviciu, Casa Albă vede rezultate. În ajunul prezidării acordului de pace negociat de SUA între Azerbaidjan şi Armenia, Trump a recurs la reţelele sociale pentru a-şi promova implicarea: „Mulţi lideri au încercat să pună capăt războiului, fără succes. Până acum, datorită lui TRUMP”, a scris preşedintele.

Şoferul care a provocat intenţionat accidentul de pe un pod din centrul Timişoarei a fost arestat preventiv

Fostul ministru al Energiei Virgil Popescu: Ca europarlamentar, voi susţine toate măsurile care consolidează independenţa şi securitatea energetică a Uniunii Europene. Decarbonizare fără energie nucleară nu se poate