În aceste zile tensionate, în care întreaga societate românească își îndreaptă atenția către guvern, îngrijorată de noile măsuri de austeritate, tăierile de cheltuieli și noile taxe ce par să devină regulă, un lait-motiv persistent și aproape obsesiv pare să fie: „Se fură!”. Această expresie, devenită aproape un slogan național, acoperă o gamă largă de nemulțumiri și suspiciuni legate de modul în care resursele publice sunt gestionate în România, dar și de corupția endemică ce pare să macine însăși esența statului de drept.
De la `se fură` la reforma reală
Este dificil să nu recunoaștem, cu o doză de realism dur, că fenomenul corupției a devenit o realitate cotidiană, un flagel care a corodat profund instituțiile statului. Conform unui raport al Transparency International, România se află în mod constant printre țările cu cele mai ridicate nivele de percepție a corupției în Europa, ceea ce nu doar că afectează încrederea cetățenilor în autorități, ci și limitează drastic posibilitatea de a investi în infrastructură, sănătate, educație sau alte domenii esențiale pentru dezvoltarea durabilă a țării. În fiecare zi, suntem martorii unor exemple concrete: fonduri alocate pentru sănătate dispărute pe drum, autostrăzi începute și neterminate, programe guvernamentale precum Anghel Saligny sau companii de stat în pierdere, dar cu salarii și beneficii de lux pentru cei din vârful ierarhiei.
Mai mult, această cultură a „miluirii” – adică a plății informale pentru a obține servicii sau favoruri – nu mai este apanajul sectorului public. Ea a cangrenat și mediul privat, presiunea de a „răsplăti” pentru un serviciu sau pentru a accelera anumite proceduri devenind aproape normalitate, un ritual nescris.
Însă, în timp ce această situație devine tot mai problematică, întrebarea esențială rămâne: de ce nu se face mai mult pentru a combate aceste practici, pentru a eradica fenomenul corupției și pentru a asigura o gestionare transparentă a resurselor? Să nu uităm că, paradoxal, România continuă să investească în infrastructură și în proiecte majore, precum autostrăzi, drumuri naționale, rețele de apă și gaze, chiar dacă există suspiciuni de corupție și deturnare de fonduri. Oare nu tocmai aceste investiții sunt cele care salvează vieți în accidente rutiere, asigură accesul egal la educație și sănătate sau contribuie la dezvoltarea economică? Însuși fenomenul de a refuza construirea de autostrăzi sau rețele de utilități din cauza temerii de furt devine un cerc vicios periculos: dacă nu investim, nu dezvoltăm, iar dacă nu dezvoltăm, rămânem și mai în urmă decât suntem acum.
O altă dilemă majoră o reprezintă companiile de stat care, deși sunt subvenționate masiv din bani publici, înregistrează pierderi uriașe. CFR Călători, Metrorex sau Termoenergetica sunt exemple elocvente ale acestor dezechilibre. În ciuda subvențiilor, rezultatele lor financiare continuă să fie negative, iar justificarea principală a acestor pierderi rămâne frecvent „se fură”, o explicație simplistă și insuficientă pentru a acoperi complexitatea problemelor. În realitate, trebuie să ne întrebăm dacă aceste companii nu ar putea funcționa profitabil dacă ar fi gestionate eficient, dacă nu ar fi subiectul unor politici populiste de reducere a tarifelor sau de acordare a gratuităților pentru anumite categorii sociale. O reformă adevărată în acest domeniu presupune restructurare, transparență și responsabilizare, nu doar tăieri de cheltuieli sau declarații populiste.
Este esențial să înțelegem că simpla invocare a furtului pentru justificarea reducerilor bugetare nu poate fi o soluție durabilă. Într-un stat modern, există mecanisme de control, precum ANAF, justiție, diverse comitete și agenții de verificare, menite să combată fenomenul corupției și să asigure responsabilitatea celor care gestionează fondurile publice. Problema nu este de a tăia, ci de a reforma și de a construi un sistem funcțional, trasparent și responsabil, în care fondurile publice sunt gestionate cu responsabilitate și integritate.
Așadar, înainte de a recurge la măsuri populiste, taxe sufocante sau tăieri agresive, actualul guvern ar trebui să se concentreze pe o reformă profundă a statului. Aceasta presupune nu doar declarații sau decizii de moment, ci o schimbare REALĂ în modul în care funcționează instituțiile, în cultura civică și în responsabilitatea conducătorilor. Numai astfel, vom putea depăși dezastrul bugetar de acum și vom avea o societate în care resursele sunt folosite eficient, iar cetățenii pot avea încredere în instituțiile care le reprezintă și le protejează interesele. Numai astfel partidele extremiste, de ascensiunea cărora am scăpat acum ca prin urechile acului, nu vor avea nicio șansă la alegerile viitoare.
În fond, adevărata luptă nu este împotriva „furatului”, ci împotriva sistemului care permite și chiar încurajează aceste practici, iar pentru această luptă este nevoie de ceva mai mult decât declarații sforăitoare și contabilitate primară. Este nevoie de viziune, lucru pe care, din păcate, actulalul guvern nu pare să o aibă!
