Dealer prins în flagrant când voia să vândă aproape 2 kg de droguri

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad au reținut, luni, un bărbat de 53 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea , fără drept de operaţiuni cu substanţe psihoactive.

„Din materialul probator administrat a rezultat că, pe parcursul anului 2025, inculpatul a deținut, transportat , manipulat, oferit spre vânzare și vândut, fără drept, substanțe psihoactive (2 MMC). Astfel, la 26 martie 2025, în baza unei promisiuni de vânzare a unei cantități de substanță cristalină de prizat, inculpatul a primit în avans suma de 5.000 lei, ulterior livrând aproximativ 1,9 kilograme substanță psihoactivă 2 MMC. Ieri (luni – n.r.), inculpatul a fost prins în flagrant, în municipiul Arad, în momentul în care primea suma de 10.000 de lei, reprezentând diferența de bani obținută din comercializarea substanței psihoactive livrată anterior. În urma perchezițiilor efectuate au fost ridicate mai multe mijloace de probă, fiind instituită măsura sechestrului asigurător asupra unui autoturism folosit în activitatea infracțională”, anunță DIICOT.

El este prezentat, marți, judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă.

Activitățile de urmărire penală au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Poliția din Constanța în alertă: doi minori au fugit dintr-un centru de primire minori în regim de urgență

Ce sunt și de unde vin gândacii urât mirositori – Totul despre gândacii puturoși