DECESUL LUI ION ILIESCU – Dominic Fritz: Moartea lui este dureroasă pentru că ne lasă cu atâtea răni deschise / Nu putem trece sub tăcere suferinţa celor care au plătit cu sânge la Revoluţie şi mineriade pentru dreptul la libertate şi democraţie

#image_title

Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă, marţi, că moartea lui Ion Iliescu este dureroasă pentru că ne lasă cu atâtea răni deschise. În ciuda rolului pe care fostul preşedinte l-a avut în orientarea strategică a României spre NATO şi Uniunea Europeană, Fritz crede că ”nu putem trece sub tăcere suferinţa celor care au plătit cu sânge la Revoluţie şi mineriade pentru dreptul la libertate şi democraţie.

“Moartea lui Ion Iliescu este dureroasă nu din cauza plecării sale, ci pentru că ne lasă cu atâtea răni deschise. Da, a avut un rol important, în ultimul lui mandat, în orientarea strategică a României spre NATO şi Uniunea Europeană – o direcţie care ne defineşte şi astăzi. Dar nu putem trece sub tăcere – da, nici astăzi – suferinţa celor care au plătit cu sânge la Revoluţie şi mineriade pentru dreptul la libertate şi democraţie. Nu putem trece sub tăcere faptul că a patronat un sistem postcomunist ale cărui tentacule ne frânează încă azi”, a scris, marţi, pe Facebook, Dominic Fritz.

Preşedintele USR apreciază că ”mulţi încă aşteaptă dreptatea”.

”Iar Ion Iliescu a luat cu el şi răspunsuri la întrebări care frământă încă societatea. Dumnezeu să-l ierte. Iertarea celor cărora le-a luat din speranţă, din libertate şi din prosperitate nu va putea veni fără dreptate şi adevăr”, a mai transmis Fritz.

Acesta apreciază că ”până atunci, soarta României va depinde nu doar de cei care ne conduc, ci de fiecare dintre noi”.

”De capacitatea noastră de a confrunta şi vindeca rănile trecutului. Şi de curajul nostru de a genera, din această confruntare, energie pentru a construi viitorul”, a mai transmis liderul USR.

Ion Iliescu, primul preşedinte al României post-comuniste, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul ”Agrippa Ionescu”, unde a fost internat în urmă cu aproape două luni, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar.

 

DECESUL LUI ILIESCU – Ilie Bolojan: Ion Iliescu intră acum în istorie şi la dreapta analiză a acesteia. Dispariţia sa, încheierea unei etape semnificative din istoria recentă a ţării, marcată de tranziţia post-comunistă şi de transformări esenţiale

O reclamă la blugi în care apare actriţa Sydney Sweeney dă naştere unei controverse în care intervine inclusiv Donald Trump