DECESUL LUI ION ILIESCU – Nicuşor Dan: Istoria îl va judeca / Preşedintele crede că ”marile dosare” ale anilor ’90 trebuie lămurite, ”pentru a merge asumat mai departe”

#image_title

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, marţi, că ”istoria îl va judeca pe Ion Iliescu” şi apreciază că România trebuie să lămurească ”marile dosare” ale tranziţiei anilor ’90.

”Istoria îl va judeca pe Ion Iliescu, personajul central al tranziţiei anilor ‘90. Este obligaţia noastră să lămurim marile dosare ale epocii, pentru a merge asumat mai departe. Dumnezeu să-l ierte”, a scris, marţi, pe Facebook, preşedintele Nicuşor Dan.

Ion Iliescu, primul preşedinte al României post-comuniste, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul ”Agrippa Ionescu”, unde a fost internat în urmă cu aproape două luni, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar.

Detaliile privind programul funeraliilor de stat organizate în onoarea fostului şef al statului român Ion Iliescu vor fi comunicate în perioada următoare.

7 august va fi declarată zi de doliu naţional.

 

Fostul președinte Ion Iliescu a murit. Victor Ponta: ‘A fost cu adevărat un PREȘEDINTE’

Trump: ”Economia Rusiei pute”; Preţul petrolului şi tarifele ameninţă să lovească în ”maşinăria de război” a lui Putin