Decesul lui Mircea Lucescu: Ianis Hagi – Dumneavoastră m-aţi făcut căpitanul naţionalei, mi-aţi oferit o onoare pe care o voi purta în suflet toată viaţa

Mijlocaşul Ianis Hagi i-a adus un omagiu lui Mircea Lucescu, el spunând că acesta i-a oferit încredere deplină în cele mai dificile momente.

”Dragă nea Mircea,

Cu inima grea scriu aceste rânduri…

Aţi fost mai mult decât un antrenor: un mentor, un sprijin şi un om care a modelat destine. Nu doar pe al meu, ci al unei întregi generaţii. Iar golul lăsat de plecarea dumneavoastră nu va putea fi umplut niciodată.

Pentru mine nu aţi fost doar o legendă a fotbalului românesc, ci omul care a crezut în mine atunci când poate nici eu nu o făceam pe deplin. Dumneavoastră m-aţi făcut căpitanul naţionalei, mi-aţi oferit o onoare pe care o voi purta în suflet toată viaţa.

Eu şi familia mea v-am iubit şi v-am respectat profund, pentru tot ceea ce aţi fost şi pentru tot ceea ce ne-aţi oferit.
Sunt convins că, acolo unde sunteţi acum, continuaţi să trăiţi aceeaşi pasiune, să conduceţi, să inspiraţi, aşa cum aţi făcut-o mereu.

Vă mulţumesc din suflet pentru tot. Pentru încredere, pentru lecţii, pentru onoarea de a vă fi aproape.

Drum lin, domnule Mircea Lucescu. Nu vă voi uita niciodată”, a scris Ianis Hagi pe Instagram.

Fostul antrenor al naţionalei Mircea Lucescu, în vârstă de 80 de ani, a murit marţi, la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, unde era internat din 29 martie.

viewscnt

Îmbătrânirea se poate transmite între organe: un model experimental permite studierea rapidă a procesului şi testarea terapiilor anti-îmbătrânire

Traficul rutier este oprit pe breteaua de acces dinspre localitatea Jilava către Centura Bucureşti, după ce un camion cu grâu a lovit glisiera metalică şi a rămas blocat / Sunt scurgeri de carburant