Decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea, amânată cu o lună

Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a amânat, marţi, pentru 12 noiembrie, pronunţarea unei decizii pe cererea depusă de Elena Udrea privind revizuirea condamnării de 6 ani închisoare pe care a primit-o în dosarul „Gala Bute”.

Udrea este încarcerată la Penitenciarul Târgşor din iunie 2022, după ce a fost extrădată din Bulgaria, unde fugise cu puţin timp înainte de condamnare.

Din completul de judecată face parte şi Lia Savonea, magistratul care a anulat recent condamnarea lui Mario Iorgulescu la 13 ani şi 8 luni şi care a restituit la Parchet ‘Dosarul Revoluţiei’ în care este inculpat Ion Iliescu.

De asemenea, un alt judecător din complet este Mihail Udroiu, fost consilier al Alinei Bica la DIICOT. Elena Udrea şi Alina Bica au fugit în anul 2018 în Costa Rica pentru a scăpa de condamnări.

În acest dosar, Elena Udrea este acuzată că a coordonat un sistem prin care persoane apropiate ei au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de Ministerul Turismului, pe care îl conducea.

Anchetatorii spun că sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul Organizaţiei Bucureşti a PDL şi fostului şef al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja.

Udrea mai este acuzată că a determinat funcţionari din Ministerul Turismului să îşi încalce atribuţiile cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la gala unde a boxat Lucian Bute.

Prejudiciul imputat Elenei Udrea se ridică la 3 milioane euro, sumă care încă nu a fost recuperată de statul român. AGERPRES/(AS – autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu) 

Buzău: 6 saci cu peste 20 de kg de fragmente uscate de canabis, descoperite la o persoană din Cilibia

Ministrul Agriculturii, la Consiliul Laptelui: Accentul trebuie pus pe reducerea dependenţei de importuri