Decizia poate fi consultată aici (format PDF).
BEC a constatat că tragerea la sorți incriminată de AUR „nu este lovită de nulitate întrucât s-a făcut în prezența majorității membrilor Biroului Electoral nr.48 pentru Secțiile de Votare din Străinătate”.
„Partidul AUR este scos din secţiile de vot pentru diaspora printr-o tragere la sorţi aranjată, contrafăcută. Reprezentantul nostru din Biroul Electoral pentru străinătate a fost anunţat de această tragere la sorţi cu o jumătate de oră înainte ca ea să aibă loc şi reprezentantul AUR nu a participat la această tragere la sorţi”, a acuzat candidatul AUR la prezidențiale, George Simion, marți, când partidul a depus contestație.