Decizie rar întâlnită luată de ANPC: Au anulat un avion, după ce compania a întârziat zborurile

În data de 25.10.2024, s-a defășurat o verificare pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, unde s-a constatat că operatorul de transport aerian Bees Airlines SRL, a întârziat zborul spre Hurghada, Egipt, programat pentru ora 04:00, până la ora 22:00 a aceleiași zile.

Controlul s-a extins și în zilele următoare, pentru a se verifica felul în care compania a soluționat situația pasagerilor afectați de întârziere.

Ca urmare a neregulilor constatate, în această perioadă, comisarii ilfoveni au aplicat amenzi contravenționale în valoare totală de 102.000 lei operatorului aerian.

Abaterile de la legislația în domeniu constatate au fost:

– lipsa demersurilor de informare a pasagerilor, obligatoriu a fi asigurate de către operatorul aerian prin care să le fie precizate drepturile, în special cele cu privire la compensație și asistență

– lipsa informării scrise a fiecărui pasager referitoare la normele de comunicare și asistență, în condițiile în care organizatorul cursei charter a decis schimbarea operatorului aerian care argumentase drept cauză a întârzierii o defecțiune tehnică

– nerespectarea termenelor stabilite de soluționare a reclamațiilor consumatorilor.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Compromisul geostrategic pe care l-ar accepta 70% din populația Ucrainei (sondaj)

Custodele Coroanei: Niciodată România nu s-a bucurat de un nivel mai ridicat de securitate (GALERIE FOTO)