Bursele europene au închis marţi în scădere cu peste 1%, deoarece investitorii din regiune au cântărit incertitudinea politică din Franţa după rezultatul alegerilor de duminică, transmite CNBC.
Indicele paneuropean Stoxx 600 a încheiat ziua în scădere cu 0,99%. Acţiunile companiiilor din comerţul cu amănuntul au condus pierderile, cu un declin de 1,65%.
Acţiunile grupului britanic de petrol şi gaze BP au scăzut cu peste 4% după ce compania petrolieră a afirmat într-o declaraţie pentru bursă că se aşteaptă să înregistreze o depreciere a activelor de până la 2 miliarde de dolari în al doilea trimestru şi a avertizat că marjele mai mici de rafinare vor afecta rezultatele sale.
Între timp, acţiunile Novo Nordisk – care produce medicamentul pentru obezitate Wegovy – au scăzut cu 1,89% după ce o analiză revistei JAMA Internal Medicine a indicat că un tratament rival al companiei americane Eli Lilly a dus la o pierdere mai mare în greutate.
Indicele britanic FTSE 100 a alunecat în roşu în tranzacţiile de după-amiază, scăzând cu 0,66%, după ce a contrazis tendinţa negativă a pieţei în timpul dimineţii.
Declinul urmează victoriei accentuate în alegerile de săptămâna trecută a Partidului Laburist, văzut ca susţinând în mare măsură activele şi sectoarele din Regatul Unit, inclusiv constructorii de case.
Între timp, indicele francez Paris CAC 40 a încheiat ziua în scădere cu 1,81%, deoarece traderii au continuat să evalueze implicaţiile unui parlament suspendat şi o potenţială perioadă prelungită de incertitudine politică în Franţa.
Noul Front Popular ,de stânga, a câştigat cel mai mare număr de mandate în runda finală a alegerilor, distrugând o creştere aşteptată pentru extrema dreaptă.
Oricum, alianţa nu a reuşit să-şi asigure o majoritate absolută, ceea ce înseamnă că o coaliţie sau un guvern tehnocrat este în cărţi, ceea ce ar face ca legislaţia şi reformele să fie mai greu de adoptat.
Indicele german DAX a coborât cu FTSE MIB, al bursei din Milano, cu 0,53%, iar IBEX 35, al bursei din Madrid, cu 1,12%.