Concret, marți s-au tăiat privilegiile pentru judecătorii Curții Constituționale, dar, de fapt, toți din justiție au avut aceste beneficii potrivit legii. Este vorba despre o hotărâre de guvern care a fost dată în 2010 și modificată în 2020, informează Antene 3 CNN.
Potrivit acestei HG, se acordă gratuitate și asistență medicală și pentru medicamente și pentru proteze, atât pentru judecători, procurori, cât și pentru personalul asimilat și de la Înalta Curte și de la Parchetul General. Toți au aceste drepturi: personalul auxiliar de specialitate și cei care sunt grefieri, executori judecătorești pensionați anterior.
În 2020 a fost introdusă și această prevedere ca și soțul, soția și copiii să-și poată deconta toate aceste servicii. De atunci, nimeni nu a schimbat în Parlament această prevedere.
Singura modificare a fost făcută în 2025, conform căreia asistenţa medicală, medicamentele şi protezele se acordă numai pe baza biletului de trimitere, reţetei medicale sau recomandării medicale, excepție făcând parte serviciile de medicină dentară.