Decontarea voucherelor de vacanță s-a prăbușit în primele două luni din 2026, avertizează ANAT

Decontarea voucherelor de vacanță a înregistrat o scădere accentuată, de 52,6%, în primele două luni ale acestui an față de intervalul similar din 2025, conform datelor furnizate de Ministerul Finanțelor și centralizate de Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT).

Din informațiile analizate reiese faptul că, în luna ianuarie 2026, valoarea totală a voucherelor de vacanță emise s-a ridicat la 45,169 milioane de lei, iar cuantumul decontat a fost de 47,9 milioane de lei, în timp ce suma aferentă voucherelor returnate a însumat 1,885 milioane de lei.

Totodată, la nivelul lunii februarie din anul curent, au fost emise vouchere în valoare de 45,795 milioane de lei, timp în care decontările au însemnat 47,593 milioane de lei, iar suma aferentă voucherelor returnate a însumat 2,068 milioane de lei.

Valoarea decontărilor include și voucherele emise anterior perioadei de referință.

Situația pe primele două luni ale anului în curs arată, în ceea ce privește emiterea acestor instrumente de plată, o scădere de 12,4%, de la 103,843 milioane de lei, în 2025. La capitolul decontare, se consemnează o diminuare de 52,6%, de la 201,469 milioane de lei, anul trecut.

”Avem nevoie de politici publice care sa susțină vacanțele românilor în România în contextul în care BNR raportează o ieșire de valută de 9,5 miliarde euro pentru călătorii în străinătate. În plus, impactul social al voucherelor de vacanță e esentia pentru familiile dor cu aceste stimulente își permit o vacanță în propria țară”, a declarat, într-un comunicat de presă, vicepreședintele ANAT, Adrian Voican.

Potrivit patronatelor din turism, un grup de lucru format din reprezentanți ai industriei ospitalității, din care a făcut parte și vicepreședintele ANAT, a avut, recent, o întâlnire cu ministrul de resort.

”În cadrul întâlnirii a fost reiterată susținerea fermă a industriei pentru prelungirea acestui program pentru încă cinci ani, în perioada 2027-2031. Semnalul este unul încurajator, mai ales pentru angajații din mediul privat, unde interesul pentru astfel de beneficii este în creștere. În primul rând, voucherele reprezintă o măsură cu un puternic rol social! Se adresează în special angajaților cu venituri mai mici, contribuind la sănătate, prevenție și acces real la odihnă. În același timp, ele susțin continuarea investițiilor în turism”, se menționează în comunicat.

ANAT subliniază că, în prezent, există aproximativ 2.000 de proiecte în derulare, în valoare totală de circa șase miliarde de euro, ”care nu trebuie să fie puse în pericol”.

”De asemenea, voucherele contribuie la creșterea gradului de ocupare al hotelurilor la nivel național, pe tot parcursul anului, într-un context în care, de exemplu, în ianuarie 2026 gradul de ocupare a fost de doar 20%. Nu în ultimul rând, ele au un rol important în reducerea deficitului balanței valutare din turism, care se situează în prezent la aproximativ -4,5 miliarde de euro”, notează organizația.  

VIDEO Dogioiu: Finanțele și avocații evaluează condițiile unui apel în cazul Pfizer; se încearcă și o negociere cu compania

Europarlamentarul PNL Virgil Popescu, despre criza preţurilor la combustibili: Aşteptăm din partea Comisiei să vină cu o propunere de Regulament, poate să taxeze profiturile excepţionale ale companiilor şi să le întoarcă în subvenţii către cetăţeni