Delegaţie a Curţii de Conturi, la Reuniunea OCDE de la Paris / Mihai Busuioc: Curtea de Conturi îşi afirmă angajamentul de a sprijini prin auditurile sale creşterea performanţei sectorului public şi asigurarea rezilienţei acestuia

O delegaţie a Curţii de Conturi a României, condusă de preşedintele Mihai Busuioc, a participat la Reuniunea Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), care a avut loc la Paris. S-a discutat despre activitatea comunităţii internaţionale de audit, cu accent pe recomandările formulate în vederea asigurării sustenabilităţii cheltuielilor publice şi gestionarea provocărilor generate de utilizarea instrumentelor de inteligenţă artificială în administraţia publică. Mihai Busuioc a semnat aderarea Curţii de Conturi a României la Organizaţia Instituţiilor Supreme de Audit cu Funcţii Jurisdicţionale (JURISAI), în calitate de membru asociat.

”O delegaţie a Curţii de Conturi a României condusă de preşedintele Mihai Busuioc a participat la Reuniunea Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) dedicată preşedinţilor instituţiilor supreme de audit din statele membre şi candidate, organizată în perioada 28-29 ianuarie, la Paris. Cu această ocazie, au fost dezbătute ultimele tendinţe din activitatea comunităţii internaţionale de audit, cu accent pe recomandările formulate în vederea asigurării sustenabilităţii cheltuielilor publice şi gestionarea provocărilor generate de utilizarea instrumentelor de inteligenţă artificială în administraţia publică”, a transmis, joi, Curtea de Conturi, într-un comunicat de rpesă.

Potrivit documentului citat, beneficiind şi de perspectivele experţilor Intosai Development Initiative (IDI), comunitatea SAI-urilor din cadrul OECD a subliniat importanţa bugetării programelor guvernamentale pe baza performanţei acestora şi a consolidării transparenţei cu privire la alocarea resurselor publice.

”Instituţiile supreme de audit au arătat că se confruntă cu provocări similare, de la bugetarea verde la sustenabilitatea fiscală, revizuirea cheltuielilor şi digitalizarea proceselor administrative, context în care cooperarea internaţională este crucială în utilizarea unui limbaj comun pentru implementarea recomandărilor de audit”, au mai transmis reprezentanţii Curţiid e Conturi.

„Prin participarea activă la procesul de aderare al României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Curtea de Conturi îşi afirmă angajamentul de a sprijini prin auditurile sale creşterea performanţei sectorului public şi asigurarea rezilienţei acestuia în faţa provocărilor întâmpinate”, a declarat Mihai Busuioc, preşedintele Curţii de Conturi a României.

În marja reuniunii, Mihai Busuioc a avut o întrevedere bilaterală cu prim-preşedintele Curţii de Conturi a Franţei, Pierre Moscovici. 

”Discuţiile au vizat rolul activ al Curţii de Conturi a României în cadrul Asociaţiei Instituţiilor Supreme de Audit Francofone (AISCCUF), prin coordonarea Comitetului de Inovare în Audit al Organizaţiei. Cei doi preşedinţi au discutat despre următoarea reuniune a Comitetului de inovare care va fi organizată anul acesta la Bucureşti”, a mai transmis Curtea de Conturi.

Aceasta se va concentra pe ultimele tendinţe în publicarea rezultatelor activităţii de audit şi implicarea cetăţenilor în identificarea celor mai relevante teme de audit.

Totodată, cu ocazia întrevederii, preşedintele Mihai Busuioc a semnat aderarea Curţii de Conturi a României la Organizaţia Instituţiilor Supreme de Audit cu Funcţii Jurisdicţionale (JURISAI), în calitate de membru asociat, în urma propunerii Curţii de Conturi a Franţei, care asigură preşedinţia Organizaţiei.

”Astfel, în calitate de membru asociat JURISAI, Curtea de Conturi a României va participa la activităţile Organizaţiei, demers care răspunde obiectivului strategic de consolidare a profilului Curţii de Conturi în cadrul comunităţilor profesionale internaţionale, prevăzut în Strategia de Dezvoltare Instituţională a Instituţiei Supreme de Audit pentru perioada 2023 – 2028. În baza cooperării strânse dintre cele două instituţii supreme de audit, Curtea de Conturi a României va fi prezentă, prin consilierul de conturi Dezso Csongor-Attila,  la Audienţa Solemnă a Curţii de Conturi a Franţei, care se va desfăşura la Paris la data de 30 de ianuarie. Evenimentul marchează începutul activităţii anuale a SAI Franţa şi se desfăşoară în prezenţa membrilor Guvernului şi Parlamentului Francez. Manifestarea subliniază importanţa auditării fondurilor publice, reaminteşte principiile fundamentale ale statului de drept şi consolidează încrederea publicului în activitatea Curţii de Conturi”, se mai arată în comunicatul de presă.

 

 

 

Capitulare pe toate planurile. Meta va plăti 25 de milioane de dolari pentru a soluţiona amiabil procesul intentat de Donald Trump

„Jumătate din sală râde”. Calvarul lui Taylor Swift, un luptător MMA care are acelaşi nume ca vedeta americană