Evenimentul, programat joi, 14 august, în fața Curții de Apel Cluj, este însoțit de o invitație de presă și promovat ca un moment istoric în care o organizație civică „contestă în instanță numirea celui mai înalt magistrat din România”.
Dincolo de retorica zgomotoasă și mobilizarea simbolică a 70.000 de semnături, demersul Declic se lovește frontal de realitatea juridică: o speță identică a fost deja tranșată definitiv, atât la fond, cât și în recurs, în urmă cu doar câțiva ani. Mai mult, pensionarea președintelui ÎCCJ Corin Corbu a făcut ca procedura de numire a Liei Savonea să se încadreze perfect în termenele legale.
În 2019, Asociația Forumul Judecătorilor din România a contestat în instanță exact același aspect procedural – declanșarea cu mai mult de 60 de zile înainte a procedurii de numire a unui nou președinte al ÎCCJ. Era vorba atunci despre numirea Corinei Corbu, iar instanțele au fost neechivoc de clare: termenul legal invocat are rolul de a proteja dreptul unor eventuali candidați de a se înscrie în competiție, iar lipsa unei vătămări concrete face orice acțiune inadmisibilă.
Curtea de Apel Craiova (Sentința nr. 395/2019) și Înalta Curte (Decizia nr. 6464/2020) au stabilit fără dubii că eventuala devansare a calendarului nu atrage anularea procedurii în lipsa unei dovezi că un candidat eligibil ar fi fost împiedicat să participe.
În cazul din 2025, această condiție este clar neîndeplinită. Nu există niciun judecător care ar fi devenit eligibil în cele 60 de zile dinainte de expirarea mandatului Corinei Corbu, dar care nu a apucat să se înscrie din cauza anticipării calendarului.
Mai mult decât atât, explicația deciziei CSM de a începe mai devreme procedura este una cât se poate de rațională: perioada de 30-60 de zile anterioare datei de 16 septembrie (când expiră actualul mandat) coincide cu vacanța judecătorească. O asemenea procedură – de interes major pentru sistemul de justiție – nu poate fi derulată în lipsa unor membri ai Secției pentru judecători, a căror prezență este esențială pentru legitimitatea deciziei finale.
Așadar, alegerea unui calendar mai devreme este o măsură de continuitate administrativă, nu o abatere de la lege. Jurisprudența deja existentă confirmă că nu există niciun temei pentru a anula o procedură legală doar pentru că s-a dorit evitarea unui blocaj.
Argumentele avansate de Declic în comunicatul și invitația de presă – precum reputația Liei Savonea, presupusele sale decizii controversate din trecut, criticile venite dinspre Comisia de la Veneția sau nemulțumirile unor cetățeni – nu sunt argumente de drept. Ele pot constitui teme de dezbatere publică, dar nu pot fundamenta o acțiune în contencios administrativ.
De altfel, judecătorii nu sunt aleși prin vot popular, iar cariera lor nu poate fi decisă în baza unor petiții. Justiția funcționează după reguli, nu după emoții colective. Or, în lipsa unui interes juridic real, acțiunea Declic riscă să se transforme într-un precedent periculos: politizarea sau mediatizarea excesivă a procedurilor judiciare perfect legale, doar pentru a capitaliza capital simbolic sau ideologic.
Dacă ar fi fost vorba despre o vătămare reală – un candidat exclus, un conflict de interese, o nelegalitate procedurală clară – atunci justiția ar fi fost, fără îndoială, locul potrivit pentru lămurirea conflictului. Dar în acest caz, acțiunea pare mai degrabă un gest demonstrativ, menit să alimenteze o narațiune decât să corecteze o ilegalitate. Adevărata miză pare a fi nu o hotărâre de anulare, ci spectacolul mediatic care o însoțește.
