Pentru canadian este al treilea titlu din carieră, după cele obținute la Stockholm în 2019 și la Belgrad în 2024. Fostul număr zece mondial a servit excelent, reușind 13 ași și un procentaj de 73% la prima minge pusă în teren.
Ruud nu a găsit antidotul pentru jocul canadianului, care s-a impus după o oră și 40 de minute. Scandinavul câștigase primele sale două confruntări cu Shapovalov.
”Am avut probleme mari cu genunchiul și am străbătut o cale lungă pentru a reveni la cel mai bun nivel al meu: Acest titlu reprezintă mult pentru mine”, a declarat Denis Shapovalov înainte de a primi trofeul, potrivit Agerpres.
Shapovalov a fost recompensat cu un cec de 516.165 de dolari și cu 500 de puncte ATP, iar Ruud a primit 277.715 dolari și 330 de puncte ATP.