Dennis Man, după meciul cu Cipru: Este victorie importantă, aveam nevoie de ea.

Jucătorul Dennis Man a declarat, marţi seară, că naţionala României avea nevoie de victoria cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile CM-2026.

„O victorie importantă, aveam nevoie de ea. Suntem bucuroşi că am putut câştiga în faţa suporterilor. Ne-am chinuit puţin, dar am reuşit să înscriem. Din păcate nu am mai reuşit să înscriu, a fost cea mai proastă perioadă a mea. Sper să încep din această seară o perioadă pozitivă. Cât mai sunt meciuri, credem în şansa noastră. La fotbal se poate întâmpla orice. Eu nu mă gândesc la baraj, cât timp sunt şanse în grupă, mă gândesc doar la acest lucru”, a declarat Man la Prima TV.

Naţionala României a învins selecţionata Ciprului, scor 2-0 (2-0), într-un meci disputat, marţi, în preliminariile CM-2026, pe Arena Naţională.

Golurile au fost marcate de Florin Tănase (43) şi Dennis Man (45+3).

Mircea Lucescu: Băieţii au făcut o partidă bună şi din punctul ăsta de vedere sunt mulţumit

Cinci ţări, între care Marea Britanie, au impus sancţiuni împotriva a doi miniştri israelieni extremişti. Washingtonul consideră măsura „extrem de nefolositoare”