Departamentul de Stat al SUA anunță trimiterea lui Steve Witkoff în Orientul Mijlociu pentru finalizarea coridorului de ajutor în Gaza

#image_title

Emisarul se deplasează în regiune cu “speranţa fermă că vom obţine un nou armistiţiu, precum şi un coridor umanitar pentru transportul ajutorului asupra căruia ambele părţi au convenit de fapt”, a declarat presei purtătoarea de cuvânt Tammy Bruce.

Un spital din Fâşia Gaza a afirmat marţi că în acest teritoriu palestinian au murit de foame sau subnutriţie 21 de copii.

În timp ce Israelul îşi amplifică operaţiunile militare împotriva grupării islamiste palestiniene Hamas, cei 2,4 milioane de locuitori din Gaza se confruntă cu penurii grave de alimente şi bunuri de strictă necesitate, iar centrele de distribuire a ajutoarelor umanitare sunt lovite frecvent de gloanţe. ONU a acuzat marţi armata israeliană că a ucis de la sfârşitul lui mai 1000 de palestinieni care aşteptau ajutoare.

Atacul din 7 octombrie 2023 al Hamas împotriva Israelului, eveniment care a declanşat războiul, a ucis 1219 oameni, majoritatea civili, conform unui bilanţ întocmit de AFP pe baza informaţiilor oficiale. Din cei 251 de ostatici luaţi atunci de islamişti, 49 se află încă în Gaza, dar armata israeliană afirmă că 27 sunt morţi.

Ca represalii, Israelul a promis că va distruge Hamas şi a lansat în Gaza o ofensivă soldată până acum cu 59.106 morţi, civili în cea mai mare parte, arată datele ministerului sănătăţii controlat de Hamas, considerate credibile de ONU.

Sursa: www.stiripesurse.ro

O femeie care a adormit cu piciorul pe calea ferată a fost lovită de o locomotivă industrială

Britanicul Billy Bolt a câştigat prologul cursei Red Bull Romaniacs