Deputații au modificat ordonanța privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice în privința cheltuielilor cu transportul, diurna și cazarea

Cheltuielile cu reprezentarea, transportul, diurna și cazarea administratorilor și directorilor întreprinderilor publice ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare, realizate în scopul exercitării mandatelor, nu reprezintă beneficii sau avantaje, prevede un proiect de lege adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaților.

Deputații au adoptat acest amendament la OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

‘În cazul întreprinderilor publice ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare, cheltuielile cu reprezentarea, transportul, diurna și cazarea ale administratorilor și directorilor, în cazul sistemului unitar, respectiv ale membrilor consiliului de supraveghere și ale membrilor directoratului, în cazul sistemului dualist, realizate în scopul exercitării mandatelor, nu reprezintă beneficii sau avantaje în sensul alin. (2) și (4)’, stipulează amendamentul care a fost inițiat de deputatul UDMR Sandor Bende.

Proiectul de lege a fost criticat de reprezentanții USR, care au votat împotrivă.

‘Modificarea votată de parlamentarii PSD, PNL, UDMR reprezintă o bătaie de joc la adresa românilor, care se uită la sinecuriștii puși în funcție în ultimii 35 de ani, în fruntea a tot felul de companii de stat. USR a votat împotriva sifonării banului public’, a declarat deputatul Cezar Drăgoescu.

Camera Deputaților este for decizional în cazul acestui proiect.

Camera Deputaților/Ungureanu (USR): Cer guvernului să aducă la lumină toate contractele privind dosarele vaccinării

Dolj: Un bărbat care vindea de doi ani canabis consumatorilor din județ, reținut de polițiști