Deputatul Ciprian Ciubuc a fost exclus, marţi, din grupul S.O.S. România, solicitarea semnată de preşedintele formaţiunii, Diana Şoşoacă, fiind depusă la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor. Conducerea Camerei a decis să trimită documentul la plen, pentru informare.
În solicitarea depusă la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, S.O.S România cere să se ia act de excluderea din partid a deputatului de Neamţ Ciprian Ciubuc, începând cu data de 4 iunie 2025.
În document se menţionează că Biroul Executiv Central al formaţiunii a decis, în data de 28 mai 2025, în unanimitate, ridicarea sprijinului politic şi excluderea din grupul parlamentar al S.O.S România a lui Ciubuc.
Potrivit Monitorul de Neamţ, Ciprian Ciubuc, deputat S.O.S. de Neamţ a intrat în conflict deschis cu liderul partidului, Diana Şoşoacă.
Presa locală a relatat că, după ce acesta a acuzat-o public că are o manieră “autoritară” când vine vorba de condus partidul, Ciubuc, Diana Iovanovici Şoşoacă a povestit că deputatul este violent şi că şi-ar fi agresat de două ori soţia.