Deputatul Radu Miruţă (USR): Dacă ne interesează de Complexul Energetic Oltenia, votăm lege pentru asta

Preşedintele USR Gorj, deputatul Radu Miruţă, a transmis, vineri, cu privire la „taxa pe stâlp” că sistemul energetic din România are nevoie de investiţii şi că dacă există interes pentru Complexul Energetic Oltenia (CEO) trebuie votată propunerea legislativă iniţiată de mai mulţi parlamentari, majoritatea din partidul său.

Potrivit unui comunicat de presă, USR face apel la raţiune şi îi solicită Guvernului Ciolacu eliminarea noii taxe pe stâlp.

„USR va utiliza toate instrumentele parlamentare pentru ca această nouă taxă să nu păgubească România de două ori: o dată prin înfrânarea investiţiilor, a doua oară prin returnarea banilor, aşa cum s-a mai întâmplat în 2017. Sistemul energetic din România are nevoie de investiţii pentru că singura metodă să scadă preţul la energie este să avem mai multă energie. Prin faptul că toate aceste investiţii în zona energetică sunt înfrânate prin noua taxă, de fapt nu vom avea posibilitatea obţinerii unei cantităţi mai mari de energie. Dacă ar exista cu adevărat interes pentru a avea mai multă energie în bandă, Guvernul ar trece de la vorbe la fapte şi ar vota PLX 121/2023, propunerea deputatului Radu Miruţă, care interzice închiderea termocentralelor pe bază de cărbune până când nu va fi pus altceva înainte în schimb”, se arată în comunicat.

CEO are nevoie de investiţii, de la exploatare mai eficientă la siguranţa locurilor de muncă, susţine Miruţă, care consideră că „e absurd să ai cărbune care vine pe bandă în cazanul termocentralei şi să imporţi energie produsă tot pe bază de cărbune, dar la un preţ mult mai mare”.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Testul suprem pe care îl va da Vladimir Putin după un sfert de secol la putere: Revenirea lui Donald Trump

Caz înfiorător în România: Infirmier de la Spitalul de Psihiatrie, condamnat la peste 18 ani de închisoare pentru violarea a 4 paciente