Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la combaterea criminalităţii organizate au descins, miercuri, la locuinţele unor persoane suspectate că în ultimii cinci ani au exploatat sexual mai multe femei, inclusiv minore, în România şi în Marea Britanie. Printre victime anchetatorii au identificat două tinere care la momentul racolării aveau 13, respectiv 14 ani, date din anchetă arătând că fata de 13 ani a fost violată, iar apoi membri ai grupului infracţional au avut în mod repetat relaţii intime atât cu ea, cât şi cu cea de 14 ani.
Percheziţiile făcute de procurorii DIICOT şi de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au avut loc la trei adrese din municipiul Bucureşti, într-un dosar penal care vizează infracţiuni de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu un minor şi viol săvârşit asupra unui minor.
Date din anchetă arată că, în perioada 2019 – iulie 2024, opt persoane, cele mai multe membri ai aceleiaşi familii, au constituit, în municipiul Bucureşti, un grup infracţional, în scopul obţinerii de importante beneficii materiale din exploatarea sexuală a mai multor femei. Printre victime se numără şi două minore de 13 şi 14 ani.
Femeile exploatate sexual erau recrutate de către membrii grupului infracţional organizat din rândul tinerelor vulnerabile. Acestea erau puse să se prostitueze, fiind controlate, supravegheate şi însoţite în locurile alese pentru practicarea prostituţiei, în România şi Marea Britanie. Exploatatorii racolau clienţi prin intermediul unor anunţuri publicate pe site-urile de profil, stabilind totodată tarifele serviciilor oferite şi modalitatea de plată. Sumele de bani rezultate din activitatea infracţională erau colectate de liderul grupului infracţional şi ulterior împărţite cu celelalte persoane bănuite.
„În realizarea aceleaşi rezoluţii infracţionale, liderul grupului infracţional ar fi recrutat o victimă minoră (în vârstă de 13 ani la acel moment) prin inducere în eroare şi profitând de starea ei de vădită vulnerabilitate (cauzată de vârstă, lipsa experienţei şi o situaţie familială tensionată), pe care ar fi transportat-o şi cazat-o la diferite adrese din Bucureşti şi ulterior în Marea Britanie, determinând-o să practice prostituţia. Bărbatul în cauză şi-ar fi însuşit integral sumele de bani obţinute de către persoana vătămată minoră. De asemenea, acesta ar fi sprijinit un alt membru al grupului infracţional să exploateze sexual o altă victimă minoră (14 ani) şi ar fi întreţinut, în mod repetat, relaţii sexuale cu persoanele vătămate minore”, se arată într-un comunicat al anchetatorilor.