Descinderi DNA la București, Brăila și Tulcea în dosarul șefului Jandarmeriei Brăila: Schema complexă, cu interpuși!

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiuni de corupţie săvârşite de militari efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, în perioada 2023-2025, de către un funcţionar public cu funcţie de conducere din cadrul Jandarmeriei Române”, a transmis DNA.

Joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 9 locaţii situate în municipiul Bucureşti şi în judeţele Brăila şi Tulcea, dintre care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăţi comerciale.

Publicaţia debraila.ro a relatat, citând surse judiciare, că este vizat şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Brăila, colonelul Iulian Albăceanu. El ar deţine afaceri prin interpuşi, gestionând inclusiv aducerea de muncitori din Asia pentru aceste firme.

Conform sursei citate, Albăceanu a fost ridicat de DNA din Bucureşti.

Adolescentă plecată dintr-un centru social, găsită într-un imobil insalubru, cu urme de violenţă. Fata ar fi fost agresată de iubitul ei

Selecționerul naționalei Poloniei a demisionat după ce s-a certat cu Lewandowski