Reprezentanţii ANSVSA au prezentat, marţi, rezultatele obţinute în primele două săptămâni de activitate ale Comandamentului Sezon Estival 2025.
Astfel, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa, împreună cu inspectorii delegaţi din alte judeţe, au desfăşurat acţiuni intense de verificare şi consiliere în unităţile de alimentaţie publică de pe litoral, urmărind respectarea normelor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
Au fost verificate 546 de unităţi, dintre care: 129 de unităţi de alimentaţie publică (restaurante, terase), 12 pizzerii, 42 de cofetării şi patiserii, 128 de unităţi fast-food, 96 de baruri, braserii şi bufete, 51 de magazine alimentare.
”În urma controalelor, s-au constatat nereguli precum manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, comercializarea în spaţii neaprobate sanitar-veterinar, ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare sau lipsa etichetării, condiţii de igienă deficitare în spaţiile de producţie, depozitarea necorespunzătoare a produselor, precum şi lipsa menţinerii probelor de preparate culinare timp de 48 de ore”, au afirmat reprezentanţii ANSVA.
Ei au menţionat că au fost aplicate 106 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.076.600 de lei. De asemenea, au fost emise opt ordonanţe de suspendare temporară a activităţii şi şase ordonanţe de interzicere a activităţii. Totodată, peste 950 de kilograme de produse alimentare neconforme au fost scoase de la comercializare şi distruse.
Echipele de control au acţionat şi în cadrul Festivalului Beach, Please de la Costineşti.
”Pentru a gestiona riscurile asociate afluxului mare de consumatori, echipele de control au fost suplimentate. Au fost efectuate 90 de controale oficiale, în urma cărora s-au aplicat 5 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 53.000 de lei, pentru abateri legate de etichetare, igienă şi condiţii de depozitare”, a precizat sursa citată.