Pe litoralul Mării Negre, lângă Varna, un fost oficial al Ministerului de Interne, aflat în vacanță pe plaja Sf. Constantin și Elena, a observat pe 24 iulie o masă neobișnuită, cu decorațiuni, în barul cu pricina. Acesta a alertat imediat autoritățile locale, care au început o inspecție împreună cu specialiști de la Muzeul de Arheologie din Varna.
Arheologul Alexander Minchev și echipa sa au stabilit că sarcofagul de piatră datează din secolul al II-lea d.Hr. Mai mult, arheologul a explicat că exteriorul sarcofagului a fost modificat, mai exact vopsit într-o culoare gălbuie, cu scopul de a-l face să pară o copie, nu un original.
Cele patru laturi ale sarcofagului sunt decorate cu ornamente stilizate caracteristice vremii: ghirlande cu ciorchini atârnați, capete de animale, rozete și topoare cu două tăișuri. Potrivit presei locale, sarcofagul nu este tipic pentru regiunea Mării Negre și probabil a fost adus din altă parte pentru a decora barul, probabil din regiunea bulgară a Dunării sau din vestul Bulgariei.
Minchev subliniază că orice obiect cu valoare arheologică aparține statului și, indiferent cine l-a găsit, acesta ar trebui predat celui mai apropiat muzeu, relatează The Sofia Globe. „Este de datoria Poliției, și posibil a Parchetului, să investigheze cum a ajuns acest sarcofag la Varna și pe plajă. Este ceva ce trebuie făcut de către autoritățile competente, deoarece probabil acesta nu este un caz izolat”, a declarat el.
Proprietarii barului au refuzat să vorbească despre originea sarcofagului roman. În prezent, descoperirea se află la Muzeul de Arheologie din Varna, unde așteaptă aprecierea corespunzătoare.