Studiul, publicat recent în Current Biology, a arătat că zona lateral occipitală complexă (LOC), alături de rețeaua frontoparietală (FPN), conține subregiuni specializate care procesează separat „lucrurile” – obiecte rigide precum mingi sau pietre – și „substanțele” – materiale precum apa, nisipul sau mierea.
„Creierul nostru pare să aibă o arhitectură funcțională adaptată pentru a face distincția între lucrurile pe care le putem apuca direct și cele cu care trebuie să interacționăm diferit, folosind instrumente”, explică Nancy Kanwisher, profesor la MIT și autoare principală a studiului, potrivit Popular Science.
Pentru a identifica aceste mecanisme, cercetătorii au folosit imagistică prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI) și au analizat activitatea cerebrală a voluntarilor care priveau videoclipuri scurte cu materiale solide ce ricoșau sau fluide care curgeau.
Rezultatele sugerează că această separare neurală între obiecte și substanțe stă la baza capacității creierului de a planifica interacțiunile fizice – o abilitate esențială pentru acțiuni precum turnarea apei într-un pahar sau prinderea unui obiect care cade.
Studiul oferă noi perspective asupra modului în care percepem realitatea materială și ar putea avea aplicații viitoare în dezvoltarea inteligenței artificiale, roboticii sau neuroștiințelor aplicate.
