Descoperire revoluționară: traseul prin care stresul afectează somnul și memoria. Ce au aflat cercetătorii

#image_title

Experimentele pe șoareci masculi au arătat cum stresul perturbă somnul și slăbește memoria.

Echipa condusă de Shinjae Chung s-a concentrat pe nucleul paraventricular al hipotalamusului – o zonă care funcționează ca un semafor cerebral pentru stres. Când au activat artificial neuronii din această regiune, șoarecii au început să doarmă mai puțin și să-și piardă capacitățile de memorare.

Partea interesantă a venit când au făcut invers: în situații de stres real, blocarea acestei zone a îmbunătățit memoria animalelor și le-a adus un somn ceva mai odihnitor.

Ce au descoperit cercetătorii

Cercetătorii au descoperit că această zonă nu lucrează singură. Ea se conectează cu hipotalamusul lateral, o altă regiune care controlează când mâncăm, când dormim și cum reacționăm la recompense. Practic, au găsit „șoseaua” pe care stresul călătorește prin creier pentru a ne strica nopțile și să ne facă să uităm lucruri importante.

Studiul, publicat în Journal of Neuroscience, ar putea deschide drumul către tratamente care să ne protejeze de efectele nocive ale stresului – cel puțin pentru bărbați, având în vedere că testele s-au făcut doar pe șoareci masculi.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Lovitură pentru Bruxelles: două state blochează noile măsuri contra Rusiei

Spania a găsit ‘țapul ispășitor’ pentru pana de curent din aprilie