Deși avea interdicție, a lovit din nou: Bărbat arestat pentru violență domestică, deși fosta parteneră avea ordin de protecție

#image_title

„La data de 22 iulie a.c., în jurul orei 4.00, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Costinești au fost sesizați, în mod direct, de către o persoană, cu privire la faptul că fostul concubin al prietenei sale s-ar fi deplasat la domiciliul acesteia și ar agresa-o”, transmite IPJ Consanța, potrivit Mediafax.

Poliția s-a deplasat la fața locului și l-a găsit pe bărbat în interiorul casei. El a fost prins în flagrant, imobilizat și dus la secție pentru audieri. Victima, o femeie de 42 de ani, a fost lovită în zona feței, iar cadrele medicale i-au acordat îngrijiri la fața locului.

Pe 29 iunie, femeia l-a reclamat, de asemenea, pe bărbat pentru agresiune, iar în urma evaluării riscului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu. Cu toate acestea, femeia a refuzat ca poliția să îi monteze bărbatului un dispozitiv electronic de supravegherea, prin intermediul căruia să fie monitorizat.

La începutul lunii iulie, Judecătoria Mangalia a emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis bărbatului să se apropie la mai puțin de 200 de metri de victimă sau să ia legătura cu ea în vreun fel.

În cursul zilei de marți, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Miercuri, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propunere de sesizare a instanței de judecată, care a admis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Ministerul Educaţiei pregăteşte debirocratizarea-simplificarea şi digitalizarea activităţilor şi aşteaptă, până în 15 august, sugestii de la cei implicaţi

Schimbările climatice amenință omenirea. CIJ examinează avizul crucial privind obligațiile statelor și responsabilitatea marilor poluatori