Detalii incredibile din cazul bărbatului care a înjunghiat o femeie pe stradă în București: Nu a avut niciun motiv

#image_title

”La data de 08.08.2025, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare acţiunea penală faţă de un inculpat, un bărbat în vârstă de 28 ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice”, a transmis, sâmbătă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Potrivit procurorilor, vineri, în jurul orei 10.00, aflat în Sectorul 3, în mod spontan, fără un motiv aparent, bărbatul a înjunghiat în mod repetat persoana vătămată, o femeie în vârstă de 48 de ani, cu un cuţit, cauzându-i plăgi multiple în regiunile cervicală şi toracică.

”Agresiunea a avut loc după ce inculpatul a urmărit victima câteva minute pe stradă şi a atacat-o în momentul în care nu se mai aflau alte persoane în apropiere. Autorul a părăsit zona la scurt timp, fiind văzut de unii martori în timp ce se îndepărta. O trecătoare a observat victima căzută la sol şi, auzind strigătele acesteia, a apelat serviciul de urgenţă 112”, au transmis procurorii.

Victima a fost transportată la spital de către un echipaj de ambulanţă, pentru acordarea de îngrijiri medicale, starea sa fiind stabilă în prezent.

Inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore. La data de 09.08.2025 judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

Sursa: www.stiripesurse.ro

UPDATE – Fetiţă de 9 ani din judeţul Dâmboviţa, căutată după ce a dispărut de pe o plajă din Năvodari/ Ea a fost găsită în Mamaia

După anunțarea întâlnirii dintre SUA și Rusia, Zelenski a discutat cu premierul Keir Starmer