Deţinătorul trofeului, Jannik Sinner, l-a învins joi pe Felix Auger-Aliassime cu scorul de 6-0, 6-2 şi s-a calificat în semifinalele turneului Cincinnati Open. Numărul unu mondial şi-a prelungit seria de victorii pe suprafaţă hard la 25 de meciuri.
Sinner a dominat, profitând de cele 29 de erori neforţate ale adversarului său pentru a obţine prima sa victorie în trei întâlniri împotriva canadianului favorit 23, în doar 71 de minute.
„M-am simţit foarte bine pe teren. Cred că aţi văzut asta, dar fiecare zi va fi diferită”, a declarat Sinner. „Urmează o zi liberă, ceea ce este bine pentru mine. Vom încerca să ne antrenăm puţin şi apoi vom vedea ce pot face în semifinale.”
Italianul de 23 de ani a devenit al cincilea jucător din acest secol care a înregistrat 25 de victorii consecutive pe această suprafaţă, după Novak Djokovici, Rafa Nadal, Roger Federer şi Andy Murray.
Următorul său adversar va fi francezul Terence Atmane, care a continuat seria impresionantă de victorii, învingându-l pe danezul Holger Rune, cap de serie numărul 7, cu 6-2, 6-3.
„Nu cred că există cuvinte care să descrie ceea ce simt în acest moment”, a declarat Atmane, în vârstă de 23 de ani. „Sincer, este o nebunie. Nu-mi vine să cred. Să fiu aici, în semifinalele unui turneu Masters 1000, să intru în Top 100 şi mai mult decât atât, cu victoria de astă seară – înseamnă şi o sumă mare de bani pentru mine, aşa că va fi foarte util pentru cariera mea. Înseamnă foarte mult pentru mine. Sunt foarte emoţionat.”