Impactul net al războiului din Orientul Mijlociu asupra sectorului turismului din Grecia rămâne nesigur, deși în cele din urmă ar putea fi pozitiv, depinzând în mare măsură de durata și intensificarea conflictului, se arată într-un raport al grupului german Deutsche Bank privind economia elenă, informează publicația Kathimerini.
Evenimentele precedente sugerează o posibilă reorientare pozitivă a fluxului de turiști către Grecia, apreciază Deutsche Bank, în condițiile în care vizitatorii caută în zona mediteraneană destinații mai sigure decât în țări ca Israel, Turcia etc.
Totuși, aceste evoluții sunt parțial compensate de riscuri, cum ar fi avertismentele de călătorie care citează instabilitatea mai accentuată în regiunea estică a Mediteranei, în timp ce inflația ar urma de asemenea să crească, se arată în raport.
Grecia a stabilit în 2025 noi recorduri în ceea ce privește sosirile și veniturile turistice, arată datele preliminare publicate luna trecută de Banca Centrală a Greciei (BoG), ‘al treilea an consecutiv cu valori record’, potrivit ministrului elen al Turismului, Olga Kefalogianni.
Sosirile turiștilor au crescut cu 5,6% și au ajuns la 37,981 milioane, comparativ cu 35,951 milioane în 2024, a informat Banca Centrală a Greciei, într-un comunicat, precizând că datele provizorii nu includ pasagerii de pe navele de croazieră.
Ministrul Turismului a declarat că veniturile din turism s-au ridicat la 23,6 miliarde de euro (27,8 miliarde de dolari) în 2025, o creștere de peste nouă procente comparativ cu 21,6 miliarde de euro în 2024. Și datele preliminare sugerează că 2026 va fi, de asemenea, ‘un an bun’, a spus Olga Kefalogianni.
În 2023, Grecia a înregistrat o revenire spectaculoasă ca destinație de turism internațional și de atunci continuă tendința ascendentă. Turismul este responsabil pentru mai mult de un sfert din PIB-ul Greciei și asigură un mijloc de trai pentru aproape două milioane de greci.


