Candidatul independent la alegerile prezidenţiale John Ion Banu a declarat, marţi seară, la dezbaterea electorală de la TVR, că ar reduce cheltuielile de înarmare, dacă deficitul bugetar ar creşte peste 7 la sută din PIB. El a mai precizat că nu este de acord ca anumite categorii profesionale se se pensioneze la 40 de ani.
John Ion Banu a fost întrebat la dezbaterea electorală a TVR ce măsură ar lua dacă deficitul bugetar ar depăşi 7 la sută din PIB şi ce lecţie a învăţat din criza economică de acum 15 ani pentru a salva ţara de la risc.
”Nu prea am fost aici în 2015. Dar în ceea ce priveşte bugetul, aş merge pe o reducere masivă a cheltuielilor pentru înarmare militară. Eu nu văd un pericol atât de puternic într-o invazie a Republicii Ruseşti, Federaţia Rusească, având în vedere că suntem parte din NATO care este o organizaţie puternică, de 5-6 ori mai puternică decât Federaţia. Deci, aş reduce cheltuielile în primul rând pentru înarmare. Nu m-aş înarma pentru un pericol pe care nu îl văd iminent”, a declarat John Ion Banu.
Candidatul independent a mai subliniat că nu este de acord ca anumite categorii profesională să se pensioneze la 40 de ani.
”În acelaşi timp, pentru că aţi vorbit despre pensii, acesta ar fi un alt câmp în care eu aş milita pentru această palmă dată condiţiei umane ca un cetăţean să fie scos la pensie la la 40 de ani. Acest lucru nu mai este posibil să se întâmple în vremurile noastre, considerând că fiecare cetăţean se aşteaptă să trăiască cel puţin 80-90 de ani. În aceste domenii aş lucra pentru a reduce deficitul şi cheltuielile, plus dezvoltarea economică într-un mod în care pot să ştie, de fapt. sunt pentru o dezvoltare pe un sistem socialist-capitalist în sensul că statul să investească în dezvoltarea obiectivelor economice şi să vândă acţiunile cetăţenilor”, a mai spus John Ion Banu.