Dezvăluiri! Un secretar de stat din Ministerul Justiției, un deputat și un subprefect, toți din PNL, ar fi șantajat un consilier local cu handicap accentuat

Potrivit unor informații apărute pe o pagină de Facebook, un secretar de stat din Ministerul Justiției, un deputat și un subprefect, toți PNL, ar fi șantajat un consilier local cu handicap accentuat.

„Organizația PNL Bistrița-Năsăud stă pe buza prăpastiei ideologice și nu mai are mult să se scufunde în anonimat. Bătălia pentru funcțiile plătite cu bani buni la stat au scos la iveală metehne împrumutate din regimul comunist. Deviza „dacă nu ești cu noi, ești împotriva noastră” are acoperire în realitate la un partid a cărui contribuție la desăvârșirea României Mari te copleșește.

Concret, actuala conducere interimară, reprezentată de deputatul Robert Sighiartău, președinte PNL Bistrița-Năsăud, de Stelian Dolha, vicepreședinte PNL BN și subprefect și de Ioan Turc, președintele organizației municipale PNL Bistrița și secretar de stat la Ministerul Justiției, au cerut demisii în alb celor membrilor pentru a se asigura că nimeni nu mișcă în front și că așa-zisa luptă împotriva PSD va continua! Asta în condițiile în care la nivel național a existat o coaliție PSD-PNL și se preconizează încă o alianță la nivel guvernamental.

Acțiunile celor trei denotă un caracter ipocrit și încărcat cu fariseism din moment ce Robert Sighiartău a votat în Parlament proiecte ale PSD, Stelian Dolha a fost numit subprefect printr-o hotărâre de guvern semnată de primul ministru Marcel Ciolacu, iar Ioan Turc a fost numit secretar de stat la Justiție printr-o decizie semnată tot de Marcel Ciolacu, iar șeful său, ministrul, este de la PSD!

Acești liberali confirmă că pentru interesul personal fac orice, dar în fața celorlalți membrii de partid mimează o luptă politică, scoțând în evidență că la eventualele abateri vor activa demisiile în alb! Nu-i mai puțin adevărat că în lipsa demisiilor în alb numeroși șefi de organizații din județ au fost excluși prin simpla decizie a celor trei.

Ilegalitatea acestor acțiuni este evidentă, iar statutul PNL a fost pur și simplu călcat în picioare.

Cristian Munthiu este antreprenor, liberal din 1992, unul dintre membrii fondatori ai organizației liberale din Bistrița-Năsăud. Suferă de un handicap accentuat, se deplasează într-un cărucior sau se folosește de cârje.

A avut nevoie de o adeverință banală care să dovedească faptul că este membru PNL, pentru a putea ocupa un loc în Consiliul Local Bistrița. Nu avea de unde să știe că va trăi un calvar pentru acea adeverință. Presiunile pentru a semna o demisie în alb au constat în avertizări, în telefoane ale unor terți, care s-au transformat în amenințări fățișe!

Sătul de asemenea tertipuri securiste, i-a acționat în instanță prin ordonanță preșidențială, nu înainte de a-i înregistra pe Ioan Turc și Stelian Dolha.

Convorbirile frizează absurdul (le puteți asculta mai jos) și denotă lupta pentru putere și funcții a unora care se împăunează a fi liberali, dar care in realitate și-au luat libertatea de a lua politica pe persoană fizică.

Conștient că singura metodă de a scăpa de disconfort și presiunile hoardei „liberale”, Munthiu a apelat la justiție. Intuind pericolul, deputatul Robert Sighiartău, subprefectul Stelian Dolha, cel implicat și în tragedia cu calul mort de la Sângeorz -Băi, împreună cu secretarul general al PNL BN, Octavian Ganea, i-au înmânat banala adeverință lui Cristian Munthiu într-un restaurant unde acesta lua masa.

Munthiu a ocupat funcția de consilier local, dar Ioan Turc, repetăm secretar de stat la Justiție, continuă lupta „anti-PSD” excluzând din Biroul Politic Municipal pe toți consilierii care votează proiecte PSD în Consiliul Local. De parcă în administrație se face politică și nu se concep proiecte pentru cetățeni. Păstrând proporțiile, de parcă Ilie Bolojan, din calitatea de prim-ministru, face politică doar liberală și nu alături de celelalte partide din alianța de guvernare care caută metode de a salva țara de la dezastru.

Politica a devenit o mostră de ipocrizie, de avantaj personal, o dictatură a șmecherilor cu gulere albe. Rezultatele parlamentare și prezidențiale au arătat că reformarea partidelor, atragerea unor oameni noi în structurile de conducere este obligatorie!

Ceea ce se întâmplă în Bistrița-Năsăud, se întâmplă chiar în toată țara, așa cum susține Ioan Turc în înregistrare? Adică practici mafiote, șantaj, presiuni de tip secretar de stat PCR? Aceasta este politica liberală actuală? Aceasta este politica din România?

Să răspundă domnul Ilie Bolojan, președinte interimar al Partidului Național Liberal, dacă este adevărat ce susține Turc, adică faptul că „schema” demisiilor în alb se practică în PNL în toată țara! Să răspundă Ministrul Justiției dacă practicile securiste, amenințările sunt în litera și spiritul legii, mai ales că un secretar de stat la Ministerul Justiției compromite întreaga instituție! Și nu în ultimul rând să răspundă oamenii care au ieșit la vot!

La PNL, deviza „Prin noi înșine” riscă să devină un epitaf.

P.S. Conform prevederilor statutului Partidului Național Liberal, interimatul lui Sighiartău, Turc, Dolha și a celorlalți acoliți a luat sfârșit pe data de 18 iunie. În concluzie, organizația PNL Bistrița-Năsăud nu mai are conducere și orice act decizional al celor trei este lovit de nulitate”, se precizează pe pagina de Facebook a Ziar la negru.

Kylian Mbappe a fost spitalizat. El are gastroenterită

Producători de medicamente: Tratamentele care salvează vieţi ajung la pacienţi cu peste 2 ani de întârziere de la aprobarea europeană