Politica urbană, Codul Urbanismului, planurile administraţiei locale, proiecte ale dezvoltatorilor, precum şi colaborarea pentru oraşe moderne în care să avem o viaţă mai bună atât la muncă, cât şi în timpul liber sunt principalele subiecte abordate la evenimentul premium News.ro “Oraşul Meu, acasă şi la birou” – ediţia a IV-a, care va avea loc luni, 13 octombrie.
La evenimentul organizat de , cu sprijinul şi , vor participa reprezentanţi ai administraţiei centrale şi locale, primari şi viceprimari din marile oraşe, arhitecţi, reprezentanţi ai dezvoltatorilor, furnizorilor de utilităţi şi ai asociaţiilor implicate în urbanism.
Principalele subiecte dezbătute vor fi:
- Noul Cod al Urbanismului – modificări legislative, noutăţi;
- Planurile de dezvoltare urbană ale adminstraţiei locale;
- Proiecte ale dezvoltatorilor;
- Colaborarea între autorităţile centrale, locale, dezvoltatori, investitori, companii de utilităţi pentru proiectele de dezvoltare urbană;
- Analiza pieţei imobiliare şi a construcţiilor;
- Impactul creşterii taxelor şi a eliminării facilităţilor în construcţii;
- Smart City, oraşe sustenabile, oraşe neutre climatic.
Speakerii confirmaţi până în prezent sunt: STELIAN BUJDUVEANU – Primar General interimar, Bucureşti; LIA OLGUŢA VASILESCU – Preşedinte, Asociaţia Municipiilor din România; Primar, Craiova; DAN PUICĂ – CEO, Imobiliare.ro; EMIL IVĂNESCU – Preşedinte, Ordinul Arhitecţilor Bucureşti; LOREDANA APREUTESE – Co-owner, Ansi Holding; MARIUS CRISTEA – Expert dezvoltare urbană, Consultant Banca Mondială; DAN GHIŢĂ – Viceprimar, Braşov; GRAŢIAN MIHĂILESCU – Mission Board Member 100 Climate Neutral and Smart Cities, European Commission; Founder, Urbanize Hub; PAULA ROMOCEAN – Viceprimar, Timişoara; MIHAI POLIŢEANU – Primar, Ploieşti.
Evenimentul News.ro a devenit traditional şi îşi propune să aducă împreună dezvoltatori, constructori, arhitecţi, consultanţi, finanţatori, furnizori de utilităţi, specialişti în dezvoltare urbană şi mobilitate, responsabili din administraţia locală şi centrală pentru discuta soluţii pentru o viaţă mai bună atât acasă, cât şi la birou, pentru un oraş smart, sustenabil, al timpurilor moderne.
În România anului 2025 dezvoltarea urbană continuă în trendul anilor trecuţi, dar oraşele şi zonele adiacente au probleme diverse şi se dezvoltă inegal. Dacă în unele zone apar noi cartiere de business, rezidenţiale, mixte, în altele modernizarea este incipientă sau lipseşte. Sunt probleme de infrastructură, care ţin de autorităţile locale şi cele naţionale.
În marile municipii şi în Bucureşti au apărut noi poli de dezvoltare urbană. Multe din proiecte au în vedere regenerarea urbană, astfel încât zone cu tradiţie din oraşe să revină la viaţă. Astfel de proiecte presupun implicarea dezvoltatorilor, arhitecţilor, constructorilor, retailerilor, furnizorilor de materiale de construcţii, de servicii, de utilităţi, precum şi a administraţiei locale.
Unele dintre oraşele ţării sunt departe de a fi Smart City, în care autorităţile şi mediul de business folosesc împreună inovaţia şi tehnologia pentru a face viaţa oamenilor mai bună. Există oraşe cu o bună legătură între administraţie şi dezvoltatori, dar şi zone unde administraţia locală nu are o legătură bună cu aceştia, din diverse motive.
Concluzia este că toţi cei implicaţi în dezvoltarea urbană şi metropolitană ar trebui să discute noile direcţii şi oportunităţi, precum şi măsurile care trebuie luate şi să aibă planuri comune pentru ca oraşul să fie un mediu prietenos, atât acasă, cât şi la birou, un adevărat smart city.
Partener principal al evenimentului este şi parteneri sunt , , , , şi .
Mai multe detalii despre eveniment la: