Dezvoltatorul imobiliar One United Properties cumpără un teren de 34.800 mp în Constanţa, pe malul Mării Negre. Pe acest teren, One United Properties intenţionează să construiască o dezvoltare rezidenţială cu funcţiuni comerciale integrate, ce include şapte blocuri turn, dintre care şase rezidenţiale şi un hotel de 5 stele, zonă comercială şi de relaxare, şcoală şi grădiniţă, zonă de restaurante, gym/spa, promenadă si parcări. Valoarea brută de dezvoltare este estimată la aproximativ 500 de milioane euro. Terenul are deja autorizaţie de construire, lucrările vor începe în aproximativ un an, iar finalizarea este estimată în circa trei ani de la deschiderea şantierului.
”One United Properties (BVB: ONE), investitor şi dezvoltator imobiliar de proiecte rezidenţiale, de birouri şi mixte din România, anunţă semnarea unui precontract de vânzare-cumpărare pentru un teren de 34.800 mp în cea mai căutată zonă rezidenţială a municipiului Constanţa, pe malul Mării Negre. Terenul pe care compania urmează să îl achiziţioneze de la Grupul Alezzi, cunoscut dezvoltator imobiliar local, este situat în perimetrul Faleză Nord-Pescărie, una dintre cele mai bine cotate zone ale oraşului, cu acces facil atât către plajă, cât şi către principalele puncte de interes urban”, anunţă compania.
Terenul este poziţionat în zona de nord a oraşului, chiar la intrarea în staţiunea Mamaia. Autorizaţia de construire emisă deja pentru acest teren permite edificarea a şapte blocuri turn, dintre care şase rezidenţiale şi un hotel de 5 stele, zonă comercială şi de relaxare, şcoală şi grădiniţă, zonă de restaurante, gym/spa, promenadă si parcările necesare complexului. Pe acest teren, One United Properties intenţionează să construiască o dezvoltare rezidenţială cu funcţiuni comerciale integrate: clădiri eficiente energetic, spaţii comune, servicii la parterul clădirilor.
„Constanţa reprezintă un important pol de creştere regională pentru România, un oraş care prin deschiderea sa internaţională prin port şi prin componenta turistică are un potenţial major de dezvoltare urbană, pe termen lung. Semnarea acestui precontract pentru achiziţia unui teren într-o zonă foarte căutată a oraşului susţine direcţia noastră strategică de a ne extinde prezenţa dincolo de Bucureşti. Urmărim în mod atent şi selectiv oportunităţi în oraşele cu fundamente solide şi cerere reală pentru un standard de locuire şi de business similar cu cel pe care l-am construit deja în Capitală. Constanţa şi Sibiul sunt aşadar primele două pieţe vizate în cadrul acestei strategii de extindere, iar obiectivul nostru este să aducem standardul ONE în mai multe comunităţi regionale, prin dezvoltări care creează valoare pe termen lung pentru locuitori, investitori, oraş”, a declarat Victor Căpitanu, cofondator şi co-CEO One United Properties.
Valoarea brută de dezvoltare este estimată la aproximativ 500 de milioane euro. Terenul are deja autorizaţie de construire, astfel că lucrările vor începe în aproximativ un an, iar finalizarea este estimată în circa trei ani de la deschiderea şantierului.
One United Properties mai deţine în judeţul Constanţa, în staţiunea Mamaia, dezvoltarea One Mamaia Nord, un reper al segmentului premium de pe litoralul românesc, care în prezent are două faze finalizate şi faza a treia în construcţie. De asemenea, dezvoltarea beneficiază de teren adiţional pentru extindere cu înca trei faze.
Ansamblul propune un concept imobiliar boutique ce a rescris stilul de viaţă de la malul Mării Negre, în cea mai căutată zonă a staţiunii. One Mamaia Nord este în prezent format din două imobile rezidenţiale finalizate, cu acces direct la plajă, restaurante şi terase, precum şi parcare subterană.
„Pentru noi, Constanţa este un oraş cu potenţial mare de dezvoltare, un oraş cu universităţi, spitale, port, turism şi un bazin demografic care justifică investiţii pe termen lung. Terenul vizat este situat într-o zonă deja consolidată a oraşului, Faleză Nord-Pescărie, aproape de mare şi plajă, de zonele rezidenţiale consacrate, de principalele artere de circulaţie, dar şi de staţiunea Mamaia. Considerăm că aici putem construi o dezvoltare sustenabilă, cu funcţiuni mixte, care să aducă un standard nou de locuire, dar şi servicii şi spaţii de care să beneficieze întreaga comunitate din zonă. Obiectivul nostru este să dezvoltăm una dintre cele mai dorite comunităţi rezidenţiale, printr-o investiţie semnificativă care cu siguranţă va contribui la creşterea atractivităţii oraşului Constanţa, atât ca destinaţie rezidenţială, cât şi turistică”, a declarat Andrei Diaconescu, cofondator şi co-CEO One United Properties.
Anul acesta, One United Properties a anunţat şi semnarea unui precontract de vânzare-cumpărare pentru un teren situat într-o zonă centrală de top din Sibiu, marcând intrarea strategică a companiei într-unul dintre cele mai dinamice oraşe regionale din ţară. Terenul achiziţionat este situat pe fosta platformă industrială FLARO. Pe lângă dezvoltarea unei noi comunităţi cu utilizare mixtă, care va integra componente rezidenţiale, comerciale şi de servicii, One United Properties va restaura şi conserva patru clădiri istorice existente pe acest teren. Aceste clădiri de patrimoniu, care reflectă istoria industrială şi arhitecturală a oraşului Sibiu, vor fi reabilitate şi reintegrate în dezvoltarea viitoare.


