Diana Buzoianu anunţă un proiect de Ordin prin care românii vor şti în timp real ce aer respiră: Datele vor fi publicate cu medii orare, nu cu media ultimelor 24 de ore / Mesaje de avertizare pentru populaţie, în funcţie de calitatea aerului

Știri de azi | Diana Buzoianu anunţă un proiect de Ordin prin care românii vor şti în timp real ce aer respiră: Datele vor fi publicate cu medii orare, nu cu media ultimelor 24 de ore / Mesaje de avertizare pentru populaţie, în funcţie de calitatea aerului - Știri de azi |
#image_title

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor lansează în consultare publică modificarea unui ordin care va permite ”să ştim în timp real ce aer respirăm”. După adoptarea acestui act normativ va fi necesară modificarea platformei oficiale pentru a putea prezenta live datele orare ale poluanţilor. Datele vor fi publicate astfel cu medii orare, nu cu media ultimelor 24 de ore, aşa cum se întâmpla până acum. Ministrrul Mediului, Diana Buzoianu, dă exemplul de acum câteva săptămâni, când ”în timp ce în 3 cartiere din Bucureşti nu se putea respira pe stradă din cauza unui incendiu la o hală, senzorii oficiali erau toţi verzi”.

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor anunţă lansarea în consultare publică a proiectului de Ordin pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1818/02.10.2020 privind aprobarea indicilor de calitate a aerului – sistemul de codificare utilizat pentru informarea publicului asupra calităţii aerului în România.

”Calitatea aerului este unul dintre cei mai importanţi indicatori de sănătate publică. Actualizarea acestui ordin nu este doar o măsură tehnică, ci un pas esenţial pentru a furniza cetăţenilor informaţii corecte, comparabile la nivel european şi uşor de înţeles. Acum câteva săptămâni, în timp ce în 3 cartiere din Bucureşti nu se putea respira pe stradă din cauza unui incendiu la o hală, senzorii oficiali erau toţi verzi. De ce? Pentru că astăzi ei măsoară media poluanţilor în ultimele 24 de ore – aşa cum au fost stabilite normele tehnice acum prea mulţi ani. Or, oamenii se uită pe aceste date pentru a afla ce aer respiră în acel moment.  Astăzi am pus în transparenţă modificarea ordinului Ministerului Mediului tocmai pentru a se prelua pe viitor mediile orare, nu la 24 de ore. Datele orare, bazate pe metodologii armonizate la nivelul Uniunii Europene, ne permit să reacţionăm mai rapid şi mai eficient în protejarea sănătăţii populaţiei”, a precizat Diana Buzoianu, ministrul Mediului, apelor şi pădurilor.

Prin modificările propuse, România se aliniază complet standardelor europene privind informarea publicului şi raportarea datelor în timp real către Comisia Europeană şi AEM.

Astfel, sunt prevăzute: actualizarea domeniilor de concentraţie pentru poluanţii monitorizaţi (PM₂.₅, PM₁₀, NO₂, O₃, SO₂), în conformitate cu metodologia EAQI revizuită; trecerea la calculul orar al indicelui de calitate a aerului, inclusiv pentru particulele în suspensie (PM₁₀ şi PM₂.₅), în locul mediei mobile pe 24 de ore utilizate până acum; asigurarea unei corelări între poluanţi pe baza riscului de mortalitate echivalent, pentru o evaluare mai precisă a impactului asupra sănătăţii; armonizarea prezentării datelor naţionale cu platforma europeană oficială.

În acest proiect de act normativ au fost introduse mesaje pentru populaţie aferente fiecărui indice de calitate a aerului, aceştia fiind numerotaţi de la 1 la 6.

De exemplu, pentru populaţia generală, la Indice 1, este prevăzut următorul mesaj: ”Calitatea aerului este bună. Bucuraţi-vă de activităţile obişnuite în aer liber”.

Pentru Indice 6, mesajul este ”Reduceţi activităţile fizice în aer liber”. 

De asemenea, pentru populaţia sensibilă, la Indice 1, mesajul este ”Calitatea aerului este bună. Bucuraţi-vă de activităţile obişnuite în aer liber”, în timp ce pentru Indice 6, mesajul va fi ”Evitaţi activităţile fizice în aer liber”.

După adoptarea acestui act normativ va fi necesară modificarea platformei oficiale pentru a putea urca live datele orare ale poluanţilor.

Proiectul de act normativ şi referatul sunt disponibile pe site-ul instituţiei. Observaţiile şi propunerile pot fi transmise în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

 

 

Știri de azi | Ministerul de Finanţe lansează a zecea emisiune FIDELIS din 2025, care oferă dobânzi neimpozabile de până la 7,95% - Știri de azi |

Ministerul de Finanţe lansează a zecea emisiune FIDELIS din 2025, care oferă dobânzi neimpozabile de până la 7,95%

Știri de azi | Ministerul Culturii vrea să desfiinţeze Institutul Naţional al Patrimoniului. Peste 6.000 de persoane au semnat o petiţie prin care cer ca INP să rămână „instituţie publică distinctă, autonomă”. Arhitect: „Este vorba despre însăşi decapitarea identităţii” - Știri de azi |

Ministerul Culturii vrea să desfiinţeze Institutul Naţional al Patrimoniului. Peste 6.000 de persoane au semnat o petiţie prin care cer ca INP să rămână „instituţie publică distinctă, autonomă”. Arhitect: „Este vorba despre însăşi decapitarea identităţii”