Diana Buzoianu, despre sistemul Returo de Garanţie-Returnare: Suntem în stadii destul de avansate pentru a da nişte ordine care să clarifice inclusiv partea aceasta de fraudare, să oprim căile care au fost descoperite

#image_title

Diana Buzoianu, ministrul mediului, a declarat luni, despre sistemul Returo de Garanţie-Returnare, că sunt în stadii destul de avansate pentru a da nişte ordine care să clarifice inclusiv partea aceasta de fraudare, să oprim căile care au fost descoperite până în prezent, ea arătând că unele cazuri sunt chiar cazuri penale.

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat în emisiunea România Politică de la Prima News, despre sistemul Returo SGR de reciclare că acesta este un sistem care de altfel funcţionează în toate statele Uniunii Europene.

”Ne uităm la trei lucruri esenţiale pe sistemul Returo. Pe de-o parte, chiar în acest moment avem o discuţie foarte amplă de standardizare a costurilor şi de a da anumite metodologii foarte clare pentru Returo şi pentru retailer, ca, în sfârşit să nu mai existe discuţii legate de costurile inegale care au fost date pentru anumiţi retaileri. Aici vom standardiza lucrurile şi asta este un lucru care se va întâmpla, chiar vom pune în transparenţă zilele acestea, această metodologie”, a arătat ministrul.

Diana Buzoianu a menţionat că al doilea lucru care este foarte important este să lucreze inclusiv la a opri fraudarea sistemului, pentru că există metode de fraude.

”Suntem în stadii destul de avansate pentru a da nişte ordine care să clarifice inclusiv partea aceasta de fraudare, să oprim căile care au fost descoperite, până în momentul de faţă. Bineînţeles, oamenii sunt creativi şi întotdeauna ei vor continua să caute metode de fraudare. Noi vom fi aici să le oprim, pe fiecare în parte, odată ce le descoperim şi să şi sancţionăm oamenii care încearcă asta, pentru că unele cazuri sunt chiar cazuri penale”, a precizat ministrul.

Diana Buzoianu a mai afirmat că se ia în calcul extinderea sistemului, însemnând două direcţii, pe de o parte, să ducă zona de infrastructură pe RETURO şi în rural, adică să avem aparatele respective şi în rural, unde astăzi nu există o infrastructură chiar aşa de bine pusă la punct.

”Aici suntem în discuţii cu RETURO, pentru a modifica legislaţia, să creăm o mai mare flexibilitate de cum putem să punem aceste RVM-uri”, a spus ea.

Ea a punctat că ”avem un sistem care funcţionează în toată ţara, dar există această inegalitate între rural şi urban”.

 

”Până la urmă, trebuie să dăm aceleaşi oportunităţi şi oamenilor din rural să recicleze în aceleaşi condiţii aşa cum se reciclează şi în oraşele mari din România. Dacă avem măsurile necesare, resursele necesare să facem asta, trebuie să facem această investiţie”, a arătat Buzoianu.

 

UPDATE – Lideri ai USR, mesaje de susţinere pentru vicepremierul Oana Gheorghiu, după anunţul CSM: Dominic Fritz: Solidaritate cu Oana Gheorghiu. Libertatea de exprimare e sfântă

Fată de 17 ani, rănită de o maşină în timp ce traversa regulamentar strada în judeţul Iaşi