Diana Buzoianu s-a săturat. Trimite Corpul de Control la Apele Române: ‘Au stat pe un munte de bani’

#image_title

„S-au pierdut mulți bani pe mediu. La Apele Române s-au pierdut 350 de milioane de euro. Scenariul evident este că, atunci când pierzi 350 de milioane de euro, nu prea ai cum să fii de bună credință”, a spus Diana Buzoianu la Digi24.

Ministrul dezvăluia în urmă cu câteva zile că cei de la „Apele Române” au avut la dispoziţie sute de milioane de euro, în ultimii doi ani şi jumătate, pentru a face îndiguiri şi alte lucrări care ar fi putut preveni inundaţiile. Fondurile nu u fost însă accesate.

„Să spunem că ai fost totuși de bună credință și ai pierdut 350 de milioane de euro. Mai contează? Realitatea e că tu nu ai gestionat deloc corect situația și nu ai ce să cauți în funcțiile respective”, declara Buzoianu.

De asemenea, este deranjată și pentru că Apele Române au avut o mulțime de bani.

„Problema principală la Apele Române sau una dintre problemele principale este legată de infrastructură. Noi, în general, la nivel naţional, trebuia să investim masiv în infrastructura împotriva inundaţiilor, de prevenţie şi de oprire a unor consecinţe a inundaţiilor care, în mod inevitabil, vor veni, fenomenele extreme vor veni din ce în ce mai des în România în perioada următoare. Apele Române au stat pe un munte de bani, deci să nu ne imaginăm că nu au avut banii necesari. În ultimii doi ani şi jumătate au avut 350 de milioane de euro pentru a avea digurile, barajele, polderele şi, din păcate, s-au pierdut banii”, a tunat ministra.

Metalul prețios care nu va fi supus taxelor lui Trump – A atins un nou record la sfârşitul săptămânii trecute

PALMED: Nefolosirea banilor publici pentru servicii medicale – afirmaţie în spatele căreia se ascunde o subfinanţare sistemică