Europarlamentarul Diana Iovanovici-Şoşoacă, preşedintele Partidului S.O.S. România, spune că, la 9 ani după tragedia de la Colectiv, este momentul să realizăm că sistemul nu se dă înapoi de la nimic atunci când vrea să preia sau să îşi conserve puterea. Afirmația președintelui Klaus Iohannis, „a fost nevoie să moară oameni”, descrie exact dimensiunile monstruoase ale acestui sistem criminal dispus să şi ucidă pentru interesele sale.
„Şi sistemul nu s-a oprit la Colectiv, ci a demonstrat în continuare că este capabil să calce peste cadavre, peste legi, peste Constituţie, doar să îşi menţină controlul asupra României. Ca dovadă, nu avem vinovaţii adevăraţi care au provocat tragedia de la Colectiv, iar sistemul se va asigura că nici nu o să ajungem la ei vreodată dacă nu îl vom schimba din temelii.
Dar sistemul nu se lasă schimbat cu una, cu două. Şi atunci când singura mişcare de trezire naţională, Partidul S.O.S. România, avea şanse să câştige prezidenţialele prin preşedintele său, singurul candidat necontrolat de sistem şi capabil să aducă o schimbare fundamentală în societate, sistemul a intervenit brutal prin CCR şi mi-a interzis candidatura. Iar acesta este doar un avertisment că, dacă vom continua lupta pentru demascarea trădătorilor care au vândut România, sistemul poate merge şi mai departe.
Anunţ sistemul care mi-a blocat candidatura la prezidenţiale că voi merge mai departe, până la capăt, indiferent cu ce mă ameninţă şi ce au de gând să îmi facă mie sau Partidului S.O.S. România. Pentru că ucişii de la Colectiv cer dreptate! Pentru că românii alungaţi din ţară de puterea care ne-a vândut 34 de ani cer şi ei dreptate şi şansa să se întoarcă acasă. Pentru că poporul român s-a trezit şi a înţeles minciuna care ni se vinde de 34 de ani pe post de democraţie!
Şi, în timp ce politicienii acceptaţi şi selectaţi de sistem se perindă printr-o campanie electorală prezidenţială manipulatoare şi artificială, singurul candidat interzis în alegeri îi transmite sistemului că toţi cei vinovaţi pentru Colectiv şi pentru crimele împotriva neamului românesc vor plăti!”, spune aceasta.