Într-o postare referitoare la tratatul de reducere a arsenalului nuclear Noul START, semnat la Praga în 2010 cu preşedintele american de la acea vreme Barack Obama, Medvedev a spus că riscul unui conflict nuclear este la un nivel maxim istoric.
Tratatul urmează să expire în februarie 2026.
Referitor la declaraţii recente ale liderilor Franţei şi Regatului Unit despre arsenalul lor nuclear, vicepreşedintele Consiliului naţional de securitate al Federaţiei Ruse a mustrat puterile europene pentru ceea ce el a spus că este un ”zăngănit de arme legat de capabilităţile lor strategice insuficiente”.
”Lumea va crea noi tipuri de arme, mai distructive, şi noi ţări se vor dota cu arsenale nucleare”, a subliniat fostul preşedinte şi premier rus.
Rusia şi SUA sunt de departe cele mai mari puteri nucleare, deţinând împreună circa 88% din arsenalul nuclear mondial, fiind urmate de China, Franţa, Regatul Unit, India, Pakistan, Israel şi Coreea de Nord, potrivit Federaţiei oamenilor de ştiinţă americani.