Dacă prima repriză a fost una în care jocul s-a desfăşurat între cele două careuri, fără ocazii de gol, cele două echipe au oferit un meci spectaculos după pauză, cu ocazii de gol de ambele părţi, mai multe şi mai mari create de Dinamo, potrivit Agerpres.
În min. 48, Claudiu Petrila a şutat din unghi, dar portarul dinamovist Alexandru Roşca a prins.
Dinamo a avut minute bune de presiune la poarta lui Marian Aioani, care s-a remarcat la şutul din unghi tras de Alexandru Pop (55). Stipe Perica a şutat pe lângă poartă din careu (56). Gheorghi Milanov (68) a tras de la 18 metri, dar Aioani a apărat.
Cătălin Cîrjan a avut o ocazie bună de a înscrie, dar minge şutată de decarul dinamovist a şters bara transversală (75).
Rapid a ameninţat poarta lui Roşca prin Rareş Pop (83), dar şutul său din marginea careului s-a dus pe lângă ţintă.
Dinamo a mai avut o ocazie prin Astrit Selmani (90+4), al cărui şut a fost respins de Aioani.
La meci au asistat 13.783 de spectatori.
Cele două echipe s-au întâlnit în principala competiţie internă de 119 ori, de 50 de ori a câştigat Dinamo, de 41 de ori s-a impus Rapid, iar alte 28 de partide s-au terminat la egalitate.
Palmares cu Dinamo gazdă este de 59 de jocuri, 29 victorii Dinamo, 14 remize şi 16 succese Rapid.
Ultima victorie bifată de Dinamo datează din 11 aprilie 2015: Dinamo – Rapid 2-0.
Dinamo nu a mai câştigat în campionat de patru etape, în care are două egaluri şi două eşecuri. Rapid are o victorie în ultimele cinci etape (două egaluri, două eşecuri).
În cele patru meciuri directe din acest campionat, ambele partide din sezonul regulat s-au terminat cu egaluri, 1-1 pe terenul Rapidului, 0-0 cu Dinamo gazdă, iar în play-off, Rapid s-a impus cu 1-0 acasă, returul încheindu-se nedecis, 0-0.
FC Dinamo Bucureşti – FC Rapid Bucureşti 0-0, Arena Naţională – Bucureşti
Arbitru: Marcel Bîrsan; arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac, Ionuţ Traian Neacşu; al patrulea oficial: Bogdan Dumitrache (toţi din Bucureşti)
Arbitru video: Sorin Costreie (Voluntari); arbitru asistent video: Valentin Porumbel (Olteniţa)
Observatori: Marian Salomir (Cluj-Napoca) – CCA, Imilian Şerbănică (Bragadiru) – LPF