Diplomaţi occidentali acreditaţi la Moscova au adus un omagiu, miercuri, victimelor represiunii din perioada sovietică, într-un moment în care autorităţile ruse sunt acuzate că îl reabilitează pe Iosif Stalin şi că instrumentalizează istoria pentru a-şi justifica ofensiva din Ucraina, relatează AFP.
De la izbucnirea războiului în Ucraina, în februarie 2022, Rusia a interzis de facto orice formă de disidenţă, în special prin interzicerea grupurilor care denunţau glorificarea dictatorului sovietic şi se străduiau să păstreze vie memoria persoanelor persecutate în timpul Marii Terori din anii 1930.
Jurnaliştii AFP au constatat că diplomaţi britanici, francezi, germani şi reprezentanţi ai Uniunii Europene au depus flori la picioarele Pietrei Solovki, un memorial instalat în 1990 în capitala rusă, în faţa sediului KGB (astăzi FSB), pentru a aduce un omagiu victimelor represiunii sovietice. Unele buchete de flori depuse erau legate cu panglici albastre şi galbene, culorile drapelului ucrainean.
30 октября-День памяти жертв политических репрессий в????????Накануне, в сопровождении дипломатов из стран ????????и др.стран принял участие в церемонии возложения цветов к Соловецкому камню на Лубянской площади в Москве. Они почтили память жертв Бол.террора и репрессий сов.эпохи
— France en Russie (@FranceEnRussie)
Înainte de războiul din Ucraina, asociaţia Memorial, astăzi interzisă, organiza în acest loc o ceremonie anuală de „Restituire a numelor”, în cadrul căreia ruşii citeau numele persoanelor exilate, încarcerate sau executate sub dictatura lui Stalin.
Kremlinul îl prezintă acum pe liderul sovietic ca pe un erou al victoriei asupra Germaniei naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, trecând sub tăcere represiunile masive care au dus la deportarea a milioane de persoane în lagăre de muncă şi la moartea în masă a acestora.


