Directorul executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea, Mitică Tuchilă, a încheiat cu procurorii DNA un acord de recunoaştere a vinovăţiei în dosarul în care este acuzat că a cerut 50.000 de euro mită de la un fermier pentru ca acesta să beneficieze de plata tranşelor de despăgubiri pentru oile sacrificate din cauza pestei micilor rumegătoare, despăgubiri care se ridicau la 3 milioane de euro. După ce a fost prins în flagrant, Tuchilă a colaborat cu anchetatorii în timpul unei percheziţii. Pedeapsa stabilită pentru el este de 3 ani de închisoare cu suspendare.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa au dispus sesizarea instanţei de judecată cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei inculpaţilor: Mitică Tuchilă, director executiv al Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea, pentru luare de mită, şi A.J.M., persoană fizică fără calitate specială, pentru complicitate la luare de mită.
DNA arată, într-un comunicat de presă transmis marţi, că, în decembrie 2024, Tuchilă, în calitatea menţionată, ar fi pretins unui fermier, reprezentant al unei societăţi comerciale, suma de 50.000 de euro, iar în aceeaşi cursul aceleiaşi luni, ar fi primit de la acesta, prin intermediul inculpatului A.J.M., suma de 25.000 de euro, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.
”În concret, inculpatul Tuchilă Mitică ar fi pretins suma de 50.000 de euro pentru plata tranşelor de despăgubiri datorate de statul român acestui fermier, ale cărui efective de animale afectate de pesta micilor rumegătoare au fost neutralizate. Suma de bani pe care trebuia să o primească acest fermier de la autorităţile române era de 14.252.500,76 lei (aproximativ 3.000.000 de euro), reprezentând contravaloarea a aproximativ 49.000 de ovine sacrificate în vara anului 2024 de către autorităţi pentru a se stopa extinderea acestui focar”, afirmă procurorii DNA.
În 15 aprilie, Tuchilă a mai primit 11.000 de euro din suma pretinsă iniţial, ocazie cu care procurorii anticorupţie au procedat la constarea infracţiunii flagrante.
”La cea de-a doua percheziţie efectuată la hala unde a fost constatat iniţial flagrantul, inculpatul Tuchilă Mitică a colaborat cu organele de urmărire penală, indicând locul în care se aflau sumele de bani, astfel încât procurorii anticorupţie au găsit în spatele unei grinzi metalice de susţinere a acoperişului, sumele de 54.300 de euro şi 16.400 de dolari SUA”, adaugă DNA.
Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumelor de 54.300 de euro şi 16.400 de dolari SUA predate de inculpatul Tuchilă Mitică, în vederea confiscării speciale şi extinse de către instanţa de judecată, având în vedere caracterul ilicit al obţinerii acestora.
În prezenţa avocaţilor, cei doi inculpaţi au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrările juridice pentru care au fost puse în mişcare acţiunile penale şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora.
Astfel, pentru Tuchilă a fost stabilită o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, şi interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
Pedeapsa pentru A.J.M. a fost stabilită la 2 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, şi interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
Cei doi inculpaţi au declarat expres că sunt de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii pe o durată de 120 de zile, respectiv 90 de zile.
Dosarele de urmărire penală şi acordurile de recunoaştere a vinovăţiei privindu-i pe cei doi inculpaţi au fost înaintate la Tribunalul Tulcea, cu propunerea de a se menţine măsura asigurătorie dispusă.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Operaţiuni Speciale.
În acest dosar, în 17 aprilie, directorul executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea, Mitică Tuchilă, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.