Directorul general al Federaţiei Patronale a Energiei (FPE), Daniel Apostol, va fi speaker la evenimentul premium tradiţional al News.ro “Energy Road – Energie la tine acasă”, ediţia a VII-a, care va avea loc luni, 26 mai, unde va vorbi despre nevoia de investiţii strategice în domeniul energetic şi de ridicare a barierelor din calea acestora.
“Ne numărăm printre puţinele ţări din Uniunea Europeană care dispun de resurse semnificative de hidrocarburi. În plus avem un mix energetic considerabil şi vom juca un rol major ca principal producător de gaze naturale din UE. Dar pentru a creşte gradul de securitate a aprovizionării şi pentru a elimina vulnerabilităţile şi incertitudinile legate de importul de energie, sectorul de productie are nevoie de ridicarea barierelor birocratice şi de diminuarea substanţială a regimului de hiper-impozitare. Extracţia de resurse naturale, prelucrarea, transportul şi distribuţia lor presupun substanţiale investiţii financiare şi de tehnologie, cu un orizont relativ mare de recuperare a capitalului şi cu riscuri investiţionale importante”, afirmă Daniel Apostol.

La evenimentul News.ro şi-au anunţat prezenţa ministrul Energiei, Sebastian Burduja, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, secretarul de stat în Ministerul Energiei Pavel Casian Niţulescu, responsabili din instituţiile de reglementare, şefi din companii energetice, reprezentanţi ai asociaţiilor patronale şi profesionale, avocaţi, consultanţi şi analişti.
“Energy Road – Energie la tine acasă” este un eveniment premium tradiţional al News.ro, aflat la a şaptea ediţie, organizat în contextul politicii energetice europene şi a noilor tendinţe din SUA, care îşi propune să urmărească drumul energiei, cu jaloanele ţinând de deciziile autorităţilor şi ale companiilor care activează pe piaţă, scopul fiind înţelegerea mai bună a domeniului şi conturarea unor soluţii de viitor. Vrem să vorbim nu numai despre contextul global şi implicaţiile pentru România, ci concret despre asigurarea independenţei energetice şi trecerea la statutul de exportator, despre mărirea capacităţilor de producţie, transport şi stocare, modificarea mixului energetic, despre proiectele companiilor şi problemele cu care se confruntă, despre consumatori şi prosumatori.
Evenimentul este organizat de , cu sprijinul şi şi are ca parteneri , , şi .
Mai multe detalii la: