Distribuţie Energie Electrică Romania, sucursala Brăila, a finalizat modernizarea şi integrarea în SCADA a staţiei 110/20 kV Lunca, judeţul Brăila, investiţie de peste 12 milioane lei.
”Investiţie strategică pentru modernizarea infrastructurii de distribuţie a energiei electrice în comuna Frecăţei, judeţul Brăila. Distribuţie Energie Electrică Romania, sucursala Brăila, a finalizat lucrarea de investiţii ”Modernizare şi integrare în SCADA staţia 110/20 kV Lunca, judeţul Brăila”. Principalele obiective ale investitiei, în valoare totală de peste 12 milioane lei, realizată din surse proprii, au vizat creşterea calităţii serviciului de distribuţie prin reducerea numărului de întreruperi accidentale şi a duratei de restabilire a alimentarii cu energie, prin asigurarea parametrilor optimi de funcţionare ai reţelelor”, anunţă compania.
Modernizarea a staţiei de transformare s-a realizat prin: înlocuirea transformatoarelor de măsură 110 kV (două transformatoare de tensiune şi şase transformatoare de curent, respectiv a separatoarelor monopolare de legare la pământ a liniilor 110 kV (două bucăţi), cu unele noi, montate pe suporturi metalice; înlocuirea descărcătoarelor de nul 110 kV, respectiv a separatoarelor de nul Trafo (două bucăţi), cu unele noi, montate pe suporturi metalice; mondernizare grupuri de servicii interne şi creare neutru, echipate complet (două transformatoare, două bobine de stingere şi două separatoare de nul cu descărcătoarele aferente, montate în fundaţii noi;
Au fost totodată înlocuite celulele de 20 kV cu unele noi, moderne, cu protecţii numerice, şi toate cablurile de medie tensiune (ieşiri din staţie fideri de 20 kV până la primul stâlp).
Staţia a fost dotată cu un sistem de comandă-control şi protecţie, coordonat cu echipamente în tehnologie numerică, cu microprocesor. S-au realizat toate racordurile şi integrarea în SCADA. A fost modernizat dulapul de Telecomunicaţii şi s-au executat cinci dulapuri pentru servicii proprii. Au fost înlocuite bateria de acumulatoare şi panourile de comandă cu patru dulapuri noi, echipate complet cu relee numerice.
Au fost montate două analizoare pentru calitatea energiei electrice şi înlocuite toate circuitele secundare cu protecţie metalică şi cu întârziere la foc.
Au fost modernizate instalaţiile de iluminat interior, exterior, de siguranţă şi montată o instalaţie de iluminat perimetral. S-au înlocuit cablurile de 20 kV de la TSI şi montate cabluri de 20 kV la Trafo de putere.
Distribuţie Energie Electrică Romania (DEER), parte a Grupului Electrica, este cel mai mare operator naţional de distribuţie a energiei electrice, care acoperă 18 judeţe, reprezentând 40,7% din teritoriul României (97.196 kmp). Cu o tradiţie de peste 120 de ani, DEER oferă servicii pentru aproape 4 milioane de utilizatori, prin intermediul unei reţele de distribuţie a energiei electrice de peste 200.000 km.