Djokovici l-a detronat pe Sinner şi va juca finala Australian Open

Novak Djokovici a câştigat vineri încă un meci clasic de cinci seturi, detronându-l pe Jannik Sinner şi devenind cel mai în vârstă jucător ajuns în finala Australian Open în era profesionistă, notează Reuters.

Cu patru luni înainte de a împlini 39 de ani, Djokovici a demonstrat că rămâne de neînvins în ziua lui, eliminându-l pe dublu campion en titre cu un scor de 3-6, 6-3, 4-6, 6-4, 6-4.

Djokovici a întrerupt seria de cinci înfrângeri consecutive împotriva lui Jannik Sinner şi s-a apropiat la o victorie de al 25-lea titlu de Grand Slam, care ar fi un record, şi al 11-lea la Melbourne.

Duminică, în finală, Djokovici îl va întâlni pe rivalul său Carlos Alcaraz, care a trecut mai devreme de cea mai lungă semifinală din istoria Australian Open, un maraton de cinci ore şi 27 de minute împotriva lui Alexander Zverev, pentru a ajunge la prima sa finală la Melbourne.

Djokovic nu a mai câştigat un turneu major de la US Open 2023. De atunci a fost o perioadă marcată de dominaţia lui Sinner şi Alcaraz, care au împărţit între ei ultimele opt turnee majore.

 

Arest preventiv şi arest la domiciliu pentru reprezentanţii unei societăţi de intermedieri imobiliare care au înşelat opt persoane cu 330.300 de euro/ Au încheiat antecontracte pe apartamente deja vândute sau ipotecate

Cartel Alfa a cerut Avocatului Poporului să sesizeze CCR cu privire la neconstituţionalitea OUG care prevede că prima zi de concediu medical este neplătită