Procurorii DNA fac, joi, 18 percheziţii în Braşov, la persoane şi instituţii suspectate de infracţiuni de corupţie. Faptele ar fi fost comise în acest an.
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Braşov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie săvârşite în cursul anului 2025, de către funcţionari publici şi complici ai acestora”, anunţă, joi, DNA, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 18 locaţii situate pe raza judeţului Braşov, dintre care patru sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăţi comerciale.